JORDAN BELFORT, personajul real interpretat de actorul Leonardo di Caprio în filmul nominalizat la Oscar, “LUPUL DE PE WALL STREET”, vine pentru prima dată în România, în data de 18 noiembrie 2014, pentru a susține o conferință organizată de Extreme Training, în cadrul căreia va dezvălui secretele din spatele succesului său în afaceri, printr-un concept inovator pe care l-a numit “Straight Line Persuasion”.

Cei prezenți la conferința organizată la Rin Grand Hotel (Sala București – șoseaua Vitan-Bârzești nr. 7D), vor avea ocazia ocazia să deprindă tehnicile care l-au ajutat pe Jordan Belfort, în anii 1990, să câștige un milion de dolari pe săptămână, transformându-l în „Lupul de pe Wall Street”. Vor învăța cele 10 trucuri esențiale pentru creșterea puterii de convingere, vor afla și cum pot utiliza aceste tehnici în mod legitim pentru a se feri de eșecurile cauzate de abordările necorepunzătoare. La ora actuală, “Lupul de pe Wall Street” a găsit o cale de a-și utiliza, în mod etic, toate calitățile care l-au ajutat să se îmbogățească, este speaker și trainer și își dedică timpul pentru a-i învăța și pe alții cum să fie persuasivi, cum să vândă mai mult, cum pot obține mai mult de la viață și cum pot face ceea ce a făcut el în anii de glorie, dar într-un mod etic, pentru a nu suferi consecințele pe care le-a avut el de suferit pentru acțiunile sale nesăbuite.

Întrebat de organizatori care este cel mai de preț lucru pe care îl are în afaceri și în viață, Jordan Belfort a răspuns: ”Persuasiunea, adică abilitatea de a-ți vinde eficient produsul sau serviciul, de a încheia afacerea, atât în business, cât și în viața personală, de a ieși în evidență, de a fi văzut, de a-ți susține cauza… și făcând toate acestea, să-ți creezi cel mai măreț destin posibil”. Referitor la dezamăgirile oamenilor și la modul în care aceștia se plâng mereu că nu pot reuși, maestrul Jordan Belfort este la fel de tranșant: “Singurul lucru care stă între tine și obiectivul tău este povestea de doi lei pe care ți-o tot repeți continuu în minte despre cum tu nu poți reuși”.

 

Înscrierile la conferință se pot face pe website-ul http://www.traininguri.ro/bilete-conferinta-lupul-de-pe-wall-street/, iar până la data de 31 iulie, cei ce vor achiziționa biletul Business Gold vor plăti același preț cât al unui bilet Gold. Cei prezenți vor avea incluse în bilet, pe lângă accesul la conferință, o mapă a evenimentului și traducere simultană. Biletele pot fi plătite în două rate, prima de 30% în termen de 7 zile, iar diferența de 70% în termen de maxim 30 de zile de la primirea facturii.

 

Adevăratul Lup de pe Wall Street vine în România

| Actualitate |