Concertul susținut de Orchestra de Cameră Radio miercuri, de la ora 19.00, propune publicului trei întâlniri cu totul speciale: violonistul Alexandru Tomescu va interpreta o creație a controversatului compozitor american Philip Glass, vocea actorului Mircea Albulescu va “juca” rolul naratorului în lucrarea La piatra de hotar a Feliciei Donceanu și seara se va încheia cu partitura lui Haydn — Ultimele șapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce, un preambul al sărbătorii pascale.

Evenimentul de la Sala Radio se va derula sub bagheta dirijorului Alexandru Ganea, care a colaborat cu orchestrele filarmonicilor din Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Craiova, Ploiești, Chișinău, Târgoviște, Pitești ș.a. și a fost, de asemenea, prezent la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, a Orchestrei Naționale de Cameră a Republicii Moldova etc.

Concertul Cele patru anotimpuri americane este o lucrare pe care compozitorul american contemporan Philip Glass — ale cărui benzi sonore au primit trei nominalizări la premiile Oscar — a creat-o ca o “replică” la celebra partitură a lui Vivaldi. Premiera mondială a avut loc la Toronto, în 2009, cu Toronto Symphony Orchestra și violonistul Robert McDuffie ca solist, artist pentru care, de altfel, a fost compus concertul. Inedit este faptul că Philip Glass a deci să nu își denumească părțile compoziției, așa încât practic lasă ascultătorului libertatea de a-și imagina și de a alege care fragment corespunde cărui anotimp. La Sala Radio veți asculta Cele patru anotimpuri americane în interpretarea lui Alexandru Tomescu (alături de Orchestra de Cameră Radio). Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai cunoscuți violoniști români, este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio și cântă pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

Lucrarea Feliciei Donceanu, artist multidisciplinar (pictor, sculptor, compozitor), intitulată La piatra de hotar — baladă pentru narator și orchestră de coarde — îl va aduce pe scena Sălii Radio, printr-o înregistrare a vocii sale, pe marele actor Mircea Albulescu, în ipostaza de povestitor.

Partitura lui Haydn — Ultimele șapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce — comandată, în 1783, pentru Vinerea Mare, de către catedrala din Cadiz (Spania), este un “preambul” al sărbătorii Paștelui și va încheia seara oferită de Orchestra de Cameră Radio.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Alexandru Tomescu la Sala Radio, cu muzică de Philip Glass