Walsch-picScriitorul american Neale Donald Walsch, cunoscut pentru bestseller-ul mondial “Conversații cu Dumnezeu”, va sosi pentru prima dată în România, în zilele de 20 și 21 mai.

Evenimentul “Succes și stare de bine” este organizat de Life Guru, în parteneriat cu Discover YourSelf şi Academia Femeilor. Îndrăgitul scriitor şi jurnalist va împărtăși cu cei prezenți cele mai importante lecţii de viaţă, dar şi întâmplări care i-au schimbat radical cursul vieţii şi le-au influenţat altora destinul, învățăminte pe care le-a publicat în seria de nouă volume “Conversații cu Dumnezeu”.

Neale Donald Walsch (născut în data de 10 septembrie 1943, Milwaukee, Wisconsin, Statele Unite ale Americii), înainte de a deveni celebru în întreaga lume pentru “Conversații cu Dumnezeu” şi-a dezvoltat o carieră în mass-media, lucrând ca director de programe pentru un post de radio, redactor-șef pentru un ziar și specialist în marketing și relații publice.

La începutul anilor 1990, un val de evenimente tragice i-au ruinat viaţa – un incendiu i-a ars toată agoniseala, a divorțat, iar în urma unui accident de mașină a suferit o contuzie gravă la gâtul. De îndată ce s-a recuperat, fiind pus în situația de a fi singur și șomer, a fost forțat să trăiască într-un cort, la limita subzidenței, colectând și reciclând aluminiu pentru a nu muri de foame. În tot acest timp, credea că viața sa se apropie de sfârșit.

Mânios pe Dumnezeu, Neale a început să-și exprime frustrările la adresa Sa, întrebându-L de ce îi face una ca asta. Surprinzător, răspunsurilor la cele mai grele întrebări au început să-i vină în minte, dezvoltând astfel o adevarată conversație cu Dumnezeu, ce s-a concretizat în trei cărți care au făcut înconjurul lumii, fiind unele dintre cele mai cele mai bine vândute publicații din toate timpurile. Mai mult decât atât, renumitul ziar american New York Times i-a listat trilogia în topul bestseller-elor timp de 135 de săptămâni.

Seria completă „Conversaţii cu Dumnezeu” cuprinde nouă cărţi: „Conversaţii cu Dumnezeu” (trei volume), „Prietenie cu Dumnezeu”, „Comuniune cu Dumnezeu”, „Noi Revelaţii”, „Conversaţii cu Dumnezeu pentru adolescenţi”, „Dumnezeul de mâine” şi „Acasă cu Dumnezeu”. Povestea vieţii sale a fost transpusă de regizorul american Stephen Deutsch în pelicula “Conversații cu Dumnezeu”, din 2006.

Pentru mai multe detalii despre evenimentul “Succes şi stare de bine”, inclusiv pentru achiziţionarea biletelor, poate fi accesat site-ul oficial www.successistaredebine.ro şi pagina de Facebook www.facebook.com/nealedonaldwalshromania.

Autorul bestseller-ului “Conversații cu Dumnezeu” vine în România

| Actualitate |