Directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol: Am fost batjocoriţi, a fost ca un film de groază

Directorul Liceului cu predare în limba română „Lucian Blaga” din Tiraspol, Ion Iovcev, a declarat, pentru RFI, că el şi colegii lui reţinuţi de miliţia transnistreană au fost batjocoriţi, umiliţi, numiţi „contrabandişti”, spunând că ceea ce s-a întâmplat a fost „ca un film de groază”.
Directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, Ion Iovcev, contabilul şi şoferul instituţiei, reţinuţi miercuri la prânz de miliţia transnistreană, la punctul de intrare în regiune, în timp ce se întorceau de la Chişinău, au fost eliberaţi.
Ion Iovcev a povestit prin ce au trecut el şi colegii lui, comparând ziua de miercuri cu un film de groază.
„A fost o zi foarte grea ieri, pot să spun că a fost un film de groază. De dimineaţă ne-am dus să ridicăm salariul profesorilor şi angajaţilor. Am trecut aşa-numita vamă transnistreană. Ne-au întrebat dacă avem vreo marfă. Marfă n-aveam, aveam salariul. Trecând peste Nistru, în satul Parcani, ne aştepta Miliţia Rutieră. Au verificat întâi actele, iar după aceea am văzut că era un post mobil vamal. După aceea am fost reţinuţi cam cinci ore şi jumătate. Au făcut procese verbale, ne-au luat salariul, ne-au arestat, ne-au luat telefoanele mobile, aparatul foto”, a declarat Ion Iovcev, pentru RFI.
Iovcev a mai spus că el şi colegii lui au fost „umiliţi prin cuvinte şi prin comportare”.
„Am fost umiliţi, înjosiţi, am fost numiţi contrabandişti (…). Noi ieri am încercat să sunăm acolo şi am fost întrerupţi, nu puteam suna din locul acela unde s-a întâmplat. Am refuzat, au vrut să ne pună cătuşele, dar după aceea au văzut că stăm pe poziţie şi ne-au lăsat în pace şi au făcut toate procesele (verbale) acolo, în drum”, a precizat directorul Liceului cu predare în limba română „Lucian Blaga” din Tiraspol.

Ion Iovcev a adăugat că tot ce vorbea cu colegii săi era înregistrat de miliţienii transnistreni care i-au reţinut.
„Loviţi nu am fost. Nu puteam să vorbim între noi, pentru că imediat ce vorbeam, venea numaidecât un tânăr, erau vreo doi-trei-patru acolo, care se repartizau. Cum ne schimbam poziţia, cum veneau lângă noi şi tot ce vorbeam noi înregistrau pe dictafoane. N-am fost loviţi, dar umiliţi prin cuvinte, prin comportarea lor. Ei s-au aşteptat să avem o sumă foarte mare, însă chiar conform legilor lor, prin vama transnistreană se pot trece fără declaraţie 10.000 de dolari, dar salariile profesorilor erau de 114.000 de lei, asta-i mai puţin de 10.000 de dolari. Noi eram trei persoane, iar ei ne acuză că suntem persoană juridică şi că persoana juridică trebuie să facă declaraţie la vamă”, a mai spus Iovcev.
Directorul Liceului „Lucian Blaga” a spus că profesorii sunt foarte indignaţi şi cer susţinere din partea conducerii de vârf a Republicii Moldova, a României, a organismelor internaţionale.
„Pe parcursul atâtor ani, batjocura care se reflectă asupra noastră cred că a ajuns la limită (…). Mă uit în ochii elevilor mai mari, ei înţeleg care este situaţia şi chiar după ceea ce s-a întâmplat ieri, azi elevii sunt la lecţii. Tot ce s-a făcut a fost cu scopul de a intimida părinţii ca să-şi retragă odraslele din şcoală. Cred că s-a dorit ceva mai mult decât reţinerea acestor bani”, a conchis Ion Iovcev.
Directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, contabilul şi şoferul instituţiei au mers miercuri la Chişinău pentru a ridica salariile pentru angajaţii liceului. La întoarcere, cei trei au fost reţinuţi la punctul de trecere de la Tighina (Bender) şi acuzaţi de contrabandă pe motiv că aveau asupra lor o sumă de bani mai mare decât este permis.
Incidentul este monitorizat de organizaţia neguvernamentală Promo-lex din Chişinău, care desfăşoară mai multe programe în regiunea transnistreană.
Incidentul are loc după ce, la începutul lui ianuarie, autorităţile de la Tiraspol au blocat contunrile liceului care este subordonat Chişinăului, pentru că administraţia a refuzat să prezinte actele de activitate şi să plăteasca impozite la bugetul transnistrean.
La începutul lunii decembrie, liceul a fost percheziţionat de către angajaţii procuraturii transnistrene.
Autorităţile de la Tiraspol au acuzat Chişinăul că îi foloseşte pe elevii şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului ca „instrument de confruntare politică”.
Recent, grupurile de lucru de la Chişinău şi Tiraspol în domeniul educaţiei au ajuns la un acord cu privire la verificarea situaţiei şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului.

Directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol: Am fost batjocoriţi, a fost ca un film de groază

| Actualitate |