Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad a obţinut o finanţare europeană nerambursabilă de 3,5 milioane de euro pentru cercetare, banii urmând să fie folosiţi pentru achiziţia de dotări cu echipamente şi tehnologii moderne pentru laboratoarele propriului institut de cercetare, dezvoltare şi inovare.

Preşedintele Consiliului Academic al Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, Lizica Mihuţ, a declarat că finanţarea a fost obţinută prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea competivităţii economice”, iar contractul de finanţare a fost semnat în urmă cu câteva zile.

„Este un proiect care nu presupune co-finanţare din partea universităţii şi va permite investiţii foarte mari în cercetare. Tehnologiile de ultimă generaţie care vor fi achiziţionate pentru laboratoarele noastre ne vor permite să intrăm în competiţii, de la egal la egal, cu mari universităţi europene pentru obţinerea altor finanţări, dar şi pentru a putea colabora în mai multe domenii de cercetare”, a declarat Mihuţ.

Echipamentele care vor fi achiziţionate vor dota laboratoarele Institutului de cercetare, dezvoltare şi inovare în ştiinţe naturale şi tehnice, care se află în componenţa universităţii şi care are în derulare mai multe proiecte de cercetare în domenii precum textilele, chimia alimentară, securitatea alimentelor, mecanică sau IT.

Recent, universitatea de stat din Arad a finalizat un alt proiect european, în valoare de 1,7 milioane de euro, în urma căruia a obţinut trei brevete europene care vor fi folosite de Ministerul Agriculturii în relansarea producţiei de in şi cânepă în România.

Reprezentanţii Universităţii „Aurel Vlaicu” spun că în urma cercetărilor derulate în ultimii ani au fost descoperite modalităţi noi de obţinere a materialelor textile, pe bază de deşeuri din cânepă şi in, printre altele fiind brevetată o ţesătură care nu se şifonează. De asemenea, a fost brevetat un procedeu de topire a cânepii cu bioenzime, care reduce considerabil costurile şi timpul de obţinere a materialelor.

Finanţare europeană de 3,5 mil. euro pentru cercetare, obţinută de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

| Actualitate |