Larisa Iordache a câştigat Turneul Memorial „Arthur Gander”

Gimnasta Larisa Iordache a câştigat Turneul Memorial „Arthur Gander”, în timp ce sportivul Andrei Muntean s-a clasat pe locul secund în concursul masculin, la competiţia găzduită de localitatea elveţiană Morges.
Larisa Iordache a încheiat turneul de miercuri seară cu un total de 44.150 puncte, având cea mai mare notă la sărituri, de 15.000. Ea a evoluat doar la trei aparate, celelalte note obţinute fiind 14.900 la bârnă şi 14.250 la sol.
Pe locul secund s-a clasat Giulia Steingruber (Elveţia – 43.500 puncte), urmată de Elisabeth Seitz (Germania – 42.250).
La masculin, Andrei Muntean s-a clasat pe locul doi, cu un total de 58.000 puncte, fiind notat cu 14.050 la sol, 14.950 la inele, 14.850 la sărituri şi 14.150 la paralele. Concursul a fost câştigat de elveţianul Paolo Braegger (58.200 puncte), iar pe locul trei s-a clsasat ucraineanul Oleg Verniaev (58.000).
Potrivit FR Gimnastică, turneul elveţian a mai fost câştigat de următorii gimnaşti români: Simona Păuca (în 1984), Ecaterina Szabo (1985), Eugenia Golea (1987), Gabriela Potorac (1988), Lavinia Miloşovici (1995), Marius Urzică (1996), Simona Amânar (1987), Floarea Leonida (2002), Marian Drăgulescu (2003, 2006), Cătălina Ponor (2003, 2004), Sandra Izbaşa (2005, 2008), Flavius Koczi (2010), Ana Porgras (2011).
Larisa Iordache şi Andrei Muntean vor rămâne în Elveţia, unde duminică este programată Swiss Zurich Cup, concurs care se desfăşoară cu echipe mixte şi la startul căruia se vor afla 10 echipe.

Larisa Iordache a câştigat Turneul Memorial „Arthur Gander”

| Actualitate |