Localnicii din Pungeşti au încercat să oprească maşinile Chevron

Zeci de localnici din localităţile vasluiene Siliştea şi Armăşoaia au ieşit din nou în stradă, luni noapte, în încercarea de opri o coloană de autotrenuri care se îndrepta spre perimetrul deţinut de Chevron la Pungeşti, jandarmii mobilizaţi în zonă blocând drumul judeţean cu garduri metalice.
În noaptea de luni spre marţi, pe sectorul de drumul judeţean care tranzitează satele Siliştea şi Armăşoaia din comuna vasluiană Pungeşti au avut loc noi proteste ale localnicilor, faţă de intenţia companiei Chevron de explorare a gazelor de şist în zonă, unde a fost amenajată deja platforma betonată pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare.
Zeci de localnici au încercat să oprească mai multe camioane care transportau utilaje spre perimetrul deţinut de compania petrolieră americană între localităţile Siliştea şi Pungeşti. Oamenii au atacat cu pietre maşinile companiei, iar unii dintre ei au încercat să se aşeze în faţa acestora pentru a nu le mai permite să înainteze.
„Localnicii au încercat să opună rezistenţă acelor maşini care, din ce am înţeles, transportau componente ale sondei care urmează să fie instalată la Siliştea. Au trecut foarte multe camioane, iar şoferii, în loc să încetinească, au accelerat pe acele porţiuni unde oamenii au ieşit în stradă. Din câte am aflat, au fost sparte cu pietre geamurile a trei camioane”, a declarat Zîna Domintean, unul dintre liderii Asociaţiei Mişcării de Rezistenţă Pungeşti.
În zonă au fost mobilizaţi zeci de jandarmi, care au montat garduri metalice de-a latul şoselei, pe drumul judeţean Vaslui – Gârceni, la ieşirea din localitatea Siliştea, pentru a nu le permite localnicilor să înainteze spre perimetrul deţinut de Chevron.
Marţi dimineaţă, cea mai mare parte a jandarmilor au fost retraşi din zonă, însă la ieşirea din localitate Siliştea există în continuare filtrul unde se face legitimarea celor care doresc meargă pe drumul judeţean spre localitatea Pungeşti.

Localnicii din Pungeşti au încercat să oprească maşinile Chevron

| Actualitate |