Personalități de anvergură mondială din domeniul arhitecturii și urbanismului, împreună cu membri ai comunitații de afaceri și ai autorităților centrale și locale vor discuta, marţi, despre soluții pentru orașele de azi și viziuni pentru cele de mâine la conferinţa „Cities of Tomorrow” – cel mai important forum urban internațional din România.

Conferinţa „Cities of Tomorrow” va avea loc marţi, 25 martie, începând cu ora 09.00, în Bucureşti, la hotelul Crowne Plaza, sala Crown Ballroom şi este organizată de Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK Romania), în parteneriat cu Zeppelin şi cu sprijinul Agenţiei de presă Mediafax.

Astfel, la cea de-a II-a ediție a celui mai important forum urban internațional din Romania – Cities of Tomorrow, arhitecţi de talie vor susține prezentări și vor discuta cu cei prezenţi printre lectorii deja confirmaţi fiind profesorul Stephan Braunfels, Thomas Madreiter şi Reinhard Joecks.

Stephan Braunfels este autorul unora dintre cele mai mari şi importante realizări arhitecturale din Germania ultimilor douăzeci de ani: sediile birourilor Parlamentului din Berlin, Pinakothek der Moderne din München, planul urbanistic pentru reconstrucţia centrului istoric al oraşului Dresda şi cel pentru centrul oraşului Neu-Ulm.

Thomas Madreiter este Director al Planificării în cadrul administrației orașului Viena, specialist în procese de dezvoltare și economie urbană, planificare energetică. Activitatea sa se desfășoară la confluența între urbanism, politică și economie. El va vorbi despre strategii, investiții și parteneriate, despre pragmatism și viziune și, în general, despre motivele pentru care Viena strălucește în topurile mondiale ale orașelor cu cea mai înaltă calitate a vieții și cu cea mai echilibrată dezvoltare.

Reinhard Joecks este partener în celebrul birou internaţional Foster + Partners, implicat în proiecte importante precum noul Aeroport Internaţional din Kuweit, complexuri multifuncţionale în Singapore, Tripoli, Casablanca şi Baku, masterplanul pentru oraşul Duisburg din nordul Germaniei, dar şi proiectul pentru Black Sea Gardens Eco-Village în Bulgaria.

Conferinţa “Cities of Tomorrow” este concepută ca un mix de prezentări, discuţii şi networking, împărţită în trei sesiuni. Prima sesiune este dedicată arhitecturii, oraşelor şi teritoriilor sustenabile, urmată de o discuţie pe tema metropolei secolului XXI – mobilitate, interconectare, platforme de business, piaţa imobiliară, oraşele „inteligente”, dar şi despre modul în care cultura, oamenii, patrimoniul şi noile tehnologii contribuie la succesul internaţional al oraşelor.

În această sesiune se va vorbi despre tendinţe şi strategii, dezvoltare şi insfrastructură, hub-uri economice şi hub-uri culturale, arhitectură şi tehnologii de ultimă oră, totul în procesul accelerat de reinventare a oraşelor.

După pauza de prânz vor avea loc două workshop-uri: primul dintre acestea abordează tematica oraşelor şi afacerilor „verzi”, iar cel de-al doilea va fi concentrat pe metode de reinventare a oraşelor mici şi mijlocii, managementul reindustrializării, revitalizarea urbană şi parcurile tehnologice. Concluziile workshop-urilor vor fi discutate într-o sesiune comună.

Ultima sesiune este dedicată prezentării unui important birou de arhitectură care a abordat cu succes regenerarea inteligentă şi spectaculoasă a oraşelor industriale din Germania.

Mai multe detalii despre agenda evenimentului „Cities of Tomorrow” şi înscrierile pentru participare le puteţi găsi pe website-ul: http://rumaenien.ahk.de/ro/evenimente/inregistrare-eveniment-cities/

Orașele de mâine