Proiect de 375.000 de euro pentru diagnosticarea leucemiei

Institutul Clinic Fundeni va avea un centru de diagnosticare în profunzime a leucemiei şi altor cancere de sânge la copii şi adulţi, printr-un proiect intitulat „Energie pentru o şansă la viaţă”, care a fost lansat luni, urmând a fi implementat într-un an, cu o investiţie de 375.000 de euro.
„Demararea acestui proiect reprezintă una dintre realizările anului 2013 ale Institutului Clinic Fundeni. Investiţia este una extrem de importantă şi va contribui major în viitor la managementul afecţiunilor hemato-oncologice în cadrul institutului, totul în beneficiul pacienţilor care se confruntă cu astfel de probleme”, a declarat luni, Carmen Orban, manager al Institutului Clinic Fundeni, în cadrul unei conferinţe.
Proiectul are drept obiectiv creşterea ratei de supravieţuire în bolile hemato-oncologice la copii şi adulţi de la 50 la sută la 80 la sută.
În cadrul proiectului, va fi susţinut financiar Programul de diagnostic şi tratament al pacienţilor cu leucemii acute şi alte tipuri de cancer limfatic, respectiv dezvoltarea infrastructurii de diagnostic prin achiziţionarea a două echipamente performante care vor ajuta la o mai bună diagnosticare şi monitorizare a cancerelor de sânge.
Astfel, laboratoarele de Citogenetică şi de Imunofenotipare ale Institutului Clinic Fundeni vor fi dotate cu două echipamente moderne: un sistem de cariotipare automată şi un analizor automat de citometrie în flux.
„Acest proiect ajută Institutul Clinic Fundeni din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte va creşte numărul de analize realizate în laboratoare de Citogenetică şi Imunofenotipare, analize efectuate pentru diagnosticarea şi monitorizarea pacienţilor cu boli hemato-oncologice. Dacă în prezent sunt efectuate în medie anual 700 număr de analize, în urma achiziţionării celor două echipamente vor putea fi realizate anual aproximativ 2.500 analize. (…) Pe de altă parte, aceste echipamente cresc determinarea cu acurateţe a bolii minime reziduale, ceea ce va permite aplicarea ţintită a protocoalelor de tratament modern cu modelarea dozelor de citostatice şi, în cazuri bine selectate, efectuarea transplantului medular”, a spus şeful Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular, Daniel Coriu.
Potrivit medicului, anual sunt înregistrate 200 de cazuri noi de leucemie acute la adulţi şi copii, iar existenţa Băncii de celule stem şi a Registrului naţional al donatorilor voluntari sunt un adevărat beneficiu pentru cei care au aceste suferinţe.
În România, în lipsa unui Registru naţional al bolnavilor de cancer, numărul copiilor bolnavi de cancer de sânge (leucemie şi alte cancere limfatice) este estimat la circa 5.000, iar anual se înregistrează alte 500 de cazuri noi.
Proiectul „Energie pentru o şansă la viaţă” este realizat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociaţia Dăruieşte Viaţa, finanţarea fiind asigurată de către Gdf Suez Energy România.

Proiect de 375.000 de euro pentru diagnosticarea leucemiei

| Actualitate |