Protest pe acoperişul Minvest Deva

Nouă tineri au prostestat luni, 3 februarie, pe acoperişul sediului companiei naţionale Minvest Deva faţă de exploatările de aur pe bază de cianuri. Ei  au coborât după circa patru ore, fiind amendaţi cu câte 500 de lei. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu, a declarat: „Cei nouă protestatari au fost convinşi să coboare de pe clădire după circa patru ore. Ei au fost sancţionaţi contravenţional de jandarmi şi poliţişti cu amenzi în valoare totală de 4.500 lei, în conformitate cu Legea 61/1991, pentru pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile şi spaţiilor aparţinând regiilor autonome, societăţilor comerciale, etc”.

Protestatarii – nouă tineri, între care trei femei – au urcat pe scara de incendiu pentru a ajunge pe acoperişul sediului Minvest Deva, companie care reprezintă statul în asocierea cu Deva Gold, care are mai multe proiecte de minerit cu cianuri.
Ei au afişat bannere cu mesajul „Mineritul cu cianuri înseamnă moarte”.
Unul dintre protestatari a explicat că ideea acestei acţiuni a venit întrucât nu s-a întâmplat nimic în urma protestelor de stradă.
„Am încercat de mai multe ori să explicăm că oamenii, cetăţenii României, sunt împotriva acestor proiecte de minerit cu cianuri, care ne otrăvesc pur şi simplu, şi am organizat această acţiune de protest pentru a atrage atenţia. Mulţi dintre noi am participat şi la alte acţiuni de protest, de stradă, însă până în acest moment nu am ajuns la un rezultat pozitiv”, a spus protestatarul.
Mai mulţi susţinători ai protestatarilor, care se află în faţa sediului Minvest Deva, au împărţit pliante-manifest, al căror text a fost publicat şi pe internet, pe bloguri şi pe reţele de socializare, şi prin care denunţă proiectele de minerit cu cianuri de la Certej, Deva-Muncel, Băiţa-Crăciuneşti, Brad, Rovina şi Roşia Montană.
„Numai la Certej, în 16 ani de operare, ar urma să fie folosite 26.448 de tone de cianură de sodiu şi 15.280 de tone de sulfat de cupru. Folosirea cianurii pe scară largă nu aduce prosperitate unei comunităţi, ci doar moarte şi imposibilitatea dezvoltării unor activităţi economice”, se arată în document.
De asemenea, protestatarii au solicitat o anchetă deoarece consideră că sunt suspiciuni de corupţie, conflict de interese şi abuzuri ale directorului Deva Gold, Nicolae Stanca, despre care spun că ar fi semnat în numele statului român actele de asociere între Minvest Deva şi Gabriel Resources în 1997, iar apoi ar fi fost angajat de omul de afaceri Frank Timiş.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu, mai mulţi jandarmi, între care un negociator, încearcă să îi convingă pe tineri să renunţe la acţiunea de protest.

Protest pe acoperişul Minvest Deva

| Actualitate |