Snowden: UE a permis, sub presiunea americanilor, crearea unui „bazar” de spionaj

Uniunea Europeană (UE) a permis, sub presiunea americanilor, crearea unui adevărat „bazar” de spionaj, extinzând supravegherea în masă la nivelul tuturor cetăţenilor, a denunţat Edward Snowden într-o depoziţie pentru Parlamentul European (PE), pe care a dat-o publicităţii vineri, relatează AFP. 

„Una dintre activităţile esenţiale ale Diviziei pentru Afaceri Externe a NSA este să exercite presiuni sau să îndemne statele membre UE să-şi schimbele legile în vederea autorizării supravegherii în masă”, susţine Snowden într-o depoziţie scrisă, pe care PE a dat-o publicităţii.
Asemenea operaţiuni au fost efectuate în Suedia, Olanda sau Germania şi au avut ca rezultat „crearea în secret a unor sisteme de supraveghere masivă”, avertizează fostul consultant în domeniul securităţii, răspunzând unor întrebări care i-au fost adresate în scris de către Comisia pentru Libertăţi Civile din cadrul PE.

Snowden incriminează dreptul pe care Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) şi-l rezervă de a spiona cetăţeni ai unor state partenere ale Statelor Unite, fără să le informeze. El subliniază că acest lucru le permite statelor respective să invoce, în faţa opiniei publice, faptul că nu sunt la curent cu asemenea acţiuni.
În opinia lui Snowden, „rezultatul este un bazar european”, în care statele membre acceptă să cedeze în mod individual NSA drepturi despre care se presupune că sunt limitate, dar care în final îi permit Agenţiei americane să plaseze „un mozaic de supraveghere în masă asupra ansamblului cetăţenilor obişnuiţi”.

Snowden îi îndeamnă pe eurodeputaţi să acţioneze cu scopul de a-i împiedica pe „spioni să dicteze politica” statelor membre UE.
„Vestea bună este că există o soluţie: slăbiciunea supravegherii în masă este că poate deveni rapid prea costisitoare prin schimbarea normelor tehnice”, odată cu generalizarea criptării, adaugă el.
La finalul unei anchete de şase luni cu privire la supravegherea în masă practicată de către americani, dezvăluită de către Snowden, PE urmează să se pronunţe săptămâna viitoare asupra unui proiect de raport care preconizează suspendarea SWIFT şi Safe Harbour, două acorduri importante în domeniul schimbului de date cu Statele Unite.

Snowden: UE a permis, sub presiunea americanilor, crearea unui „bazar” de spionaj

| Actualitate |