Telefon cu buton de panică pentru nevăzători, în premieră naţională, în Mureş

Nevăzătorii din judeţul Mureş pot beneficia, în premieră naţională, de un telefon cu buton de panică prin care alertează serviciile de intervenţie în cazul unor probleme medicale sau de ordin social, în schimbul unui abonament minim care apare pe factura telefonului mobil.
Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Samaritanus şi cei ai Asociaţiei Nevăzătorilor din Mureş au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, lansarea unui program prin care nevăzătorilor li se pune la dispoziţie un telefon cu buton de panică, în premieră naţională.
Coordonatorul Serviciului de Ambulanţă Samaritanus Mureş, Varga Zsigmond, a declarat că programul de monitorizare medicală de urgenţă a nevăzătorilor, prin buton de panică, demarat în premieră naţională, a fost deja testat pe 30 de persoane cu acest handicap, „iar în timpul testelor s-a salvat o viaţă”.
Varga a afirmat că nevăzătorii primesc un telefon cu buton de panică, care permite intervenţia de urgenţă, în baza unui abonament social minim, care apare apoi pe factura de telefonie mobilă.
Conform sursei citate, ideea programului a aparţinut Asociaţiei Nevăzătorilor Mureş, care a cerut monitorizarea unor membri bolnavi, care nu au posibilitatea de a cere ajutor.
„Utilizatorul de buton de panică, în momentul în care are o problemă de orice gen – de ordine publică sau medicală – poate să apese pe butonul de panică, care este pe un telefon mobil, ne alertează pe noi şi, în funcţie de competenţe, putem interveni, iar dacă ne depăşesc competenţele alertăm Sistemul 112.  Ambulanţa Samaritanus are două numere incluse. S-a făcut modificarea în sistem ca apelurile de pe cele două numere de telefon să fie luate ca şi cazuri reale şi să se facă intervenţia. E un telefon cu buton de panică, în momentul în care se lansează apelul, în sistem eu am fişa medicală, date despre boli cronice, adresa, locaţia şi medicaţia care nu se recomandă”, a spus Varga.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor Mureş, Tiberiu Oroian, a declarat că în judeţ sunt foarte mulţi nevăzători singuri, care se deplasează greu, unii având vârste înaintate şi că a apelat la Samaritanus, un serviciu de ambulanţă privat, întrucât crede că „se mişcă” mai bine decât cel de stat.
„Au pornit de la un caz grav, când doi nevăzători au decedat şi au fost găsiţi după cinci zile. Butonul de panică se poate folosi atât în casă, cât şi în caz că nevăzătorul se rătăceşte sau este tâlhărit. Receptivitatea e mare, se poate interveni în tot judeţul”, a declarat Oroian.

Telefon cu buton de panică pentru nevăzători, în premieră naţională, în Mureş

| Actualitate |