Ce poate fi mai potrivit în primele zile de vară decât o imaginară călătorie muzicală către Visul unei nopți de vară?

Lucrarea compozitorului Felix Mendelssohn va prinde viață vineri, de la ora 19.00, la Sala Radio, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi. Muzicianul este invitat permanent al Operei Naționale Române Timișoara, iar cartea sa de vizită include o variată experiență artistică la Teatrul “St. Carlo” din Napoli, Opera din Cairo (Egipt) sau Teatrul “Carlo Felice” din Genova și alături de ansambluri ca Orchestra Operei din Zagreb, Orchestra de Cameră din Bologna, Filarmonicile din Alessandria și Piemonte, Orchestra Teatrului Reggio din Parma ș.a.

Evenimentul se va derula cu participarea sopranei Veronica Anușca și a mezzosopranei Mihaela Ișpan și este susținut cu sprijinul Operei Naționale București. Veronica Anușca se bucură de o activitate bogată la București și în țară, colaborează cu diferite instituții printre care Opera Națională București, Filarmonica “George Enescu” București, Radiodifuziunea Română, Filarmonica “Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea, Filarmonica Botoșani și este solista Catedralei Sf. Iosif București. A urmat cursuri de specializare cu nume importante precum: Cristian Badea, Georg Beckmann, Marina Krilovici, Ionel Pantea, Mariana Nicolesco, etc. și are un palmares impresionant de premii și distincții. Mezzosoprana Mihaela Ișpan este în prezent solistă a Operei Naționale din București și a colaborat cu Filarmonicile din Arad, Timișoara precum și cu Filarmonica George Enescu, cu Operele Naționale din Cluj-Napoca și Timișoara, Corul De Juventute al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Își va da concursul Corul Academic Radio, pregătit de dirijorul Dan Mihai Goia.

La doar 17 ani, compozitorul romantic Felix Mendelssohn a conceput o uvertură inspirată de celebra piesă de teatru a lui Shakespeare, urmată apoi de o suită pe care a definitivat-o cu puțini ani înainte de dispariția sa. Lucrarea a devenit foarte cunoscută mai ales grație celebrului Marș Nupțial, după ce, în 1858, marșul a fost interpretat la căsătoria Prințesei “Vicky” (fiica reginei Victoria) cu Prințul Friedrich al Prusiei.

Tot în seara de 13 iunie veți asculta și una dintre cele mai apreciate partituri pentru vioară și orchestră: Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră, de asemenea creație a lui Mendelssohn. Concertul va fi o ocazie de a îl aplauda pe violonistul Gabriel Croitoru, care a obținut, din anul 2008, prin concurs, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri del Gesu, care a aparținut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Național “George Enescu”.

Cu peste o mie de apariții scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezență în viața muzicală: solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploiești și prim violonist al Cvartetului de Stat “Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră “Regina Sofia”, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ș.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franța, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria, S.U.A.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Visul unei nopți de vară, la Sala Radio