Ziua Culturii Naţionale

Ziua de 15 ianuarie, data naşterii poetului Mihai Eminescu, este marcată începând din 2011, în fiecare an, ca Zi a Culturii Naţionale.
”Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, nu numai o zi în care celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor proiectului de lege care a fost adoptat, la 16 noiembrie 2010, de Camera Deputaţilor. Şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

Ziua Culturii Naţionale va fi marcată în acest an prin o serie de manifestări organizate nu doar în ţară, ci şi în străinătate.
În Bucureşti, va avea loc Adunarea generală a membrilor Academiei Române dedicată Zilei Culturii Naţionale, în Aula forului. Vor rosti alocuţiuni preşedintele Academiei, acad. Ionel Haiduc, acad. Eugen Simion, acad. Dan Berindei, acad. Ioan Aurel Pop. Cu acest prilej va fi prezentat volumul 150 din colecţia ‘Opere Fundamentale’ – Mihai Eminescu – Poezii, ediţia Perpessicius, 2013. Actorul Dorel Vişan va prezenta un recital din poezia lui Eminescu iar un cvartet de coarde al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, coordonat de prof. univ. Marian Cazacu, va oferi celor prezenţi un concert cameral.
O expoziţie de pictură, caligrafie şi print de Viorel şi Dan Toma, urmată de un concert al lui Ilie Stepan, vor avea loc la Muzeul Naţional al Țăranului Român. Expoziţia, care va fi deschisă până pe 2 februarie, la Sala Irina Nicolau, este unul dintre modulele Stepan Project – LUMINA şi reprezintă transpunerea pe simeze a unor slideshow-uri şi filme experimentale, cuprinse în cele trei CD-uri şi în booklet, pictură, caligrafie şi print realizate de Viorel Toma şi Dan Toma. Evenimentul se va încheia cu un concert Ilie Stepan, Dixie Krauser, Horea Crişovan, care va avea loc la Clubul Țăranului Român.
La Sala Radio din Capitală va avea loc un concert dedicat Zilei Culturii Naţionale şi susţinut de Orchestra de Cameră Radio. La pupitrul orchestrei este invitat dirijorul german Ralf Sochaczewsky, programul serii cuprinzând Serenada în re minor de Antonin Dvorak şi Serenada nr. 1 în re major de Johannes Brahms, precum şi concertul nr. 15 în si bemol major pentru pian şi orchestră, prilej de a o aplauda pe pianista Dana Borşan, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio.
Începând din acest an, ”Gala premiilor culturii bistriţene”, organizată în 15 ianuarie, devine ”Balul culturii bistriţene”. Invitaţi la această primă ediţie a balului sunt soprana Daniela Vlădescu, trupa Distinto şi actorii Florina şi Adrian Găzdaru de la Teatrul din Bacău.
La Botoşani, la sediul Centrului de Limbi Străine şi Multilingvism va fi lansat miercuri proiectul cultural ”Eminescu în lume…”, al cărui scop este crearea unei platforme culturale care să asigure o mai bună vizibilitate a marelui poet Mihai Eminescu şi a operei lui. De asemenea, la Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” Botoşani, vor avea loc vernisajul expoziţiei de pictură ”Pe urmele lui Eminescu”, prezentarea şi lansarea Festivalului Naţional de Poezie şi Proză ”Mihai Eminescu”, ediţia a III-a – Poesis Litera, prezentarea şi lansarea revistei de didactică ‘Poesis Litera’. Membrii cercurilor de literatură şi teatru de la Asociaţia Culturală Arlechin Botoşani vor organiza manifestarea ”Eminescu în viziunea tinerilor”, un program de muzică şi poezie dedicat omagierii poetului naţional.
În Argeş, până pe 18 ianuarie, în holul Bibliotecii Judeţene ”Dinicu Golescu” este deschisă expoziţia ”Mihai Eminescu în ediţii bibliofile. In memoriam Silvestru D. Voinescu (2 ianuarie 1935 – 13 septembrie 2005), autor al colecţiilor Eminescu”.
La Craiova, Filarmonica Oltenia va prezenta un concert de muzică românească.
Ziua Culturii Naţionale va reuni miercuri în jurul statuii lui Mihai Eminescu din centrul municipiului Oradea copii, elevi, adulţi, scriitori, oameni de artă, pentru a depune buchete de flori, ocazie cu care cantautorul Florian Chelu va susţine un moment muzical.
Expoziţia de fotografie, carte poştală şi carte ‘Regina Maria – istorie şi destin’, organizată de Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Ambasada României la Sofia, va fi deschisă miercuri la Biblioteca Naţională ‘Sfinţii Chiril şi Metodiu’ din Sofia (Bulgaria). Expoziţia cuprinde fotografii reprezentând-o pe regina Maria alături de regele Ferdinand decorând soldaţii şi regimentele care s-au afirmat prin acte de eroism în luptele de la Mărăşeşti din august 1917, lupte care au culminat cu împlinirea visului de veacuri al românilor, unitatea naţională a statului român, la 1 Decembrie 1918.
Actorii Ion Caramitru şi Rodica Mandache, alături de alţi artişti români, sunt prezenţi la Paris şi Berlin cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Miercuri, ICR Berlin prezintă piesa de teatru ‘Marea iubire a lui Sebastian’ cu Rodica Mandache, Marius Manole, Ana-Ioana Macaria şi Istvan Teglas.
ICR Stockholm va marca pe 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale printr-un program avându-le în prim-plan pe scriitoarea Gabriela Melinescu şi pe naista Dana Dragomir, două reprezentante ale culturii române stabilite în Suedia, în timp ce o serie de lucrări semnate de pictori contemporani vor fi expuse în capitala Ungariei, la iniţiativa ICR Budapesta.

Ziua Culturii Naţionale

| Actualitate |