O întâlnire cu Victor Rebengiuc și Marius Manole deschide joi, de la ora 18.30, la Institutul Cultural Român, seria de conferințe “ArtDialog”.

Destinate tinerilor, mai ales liceeni și studenți în primii ani, conferințele organizate de ICR din seria “ArtDialog” vor reuni, în formatul unor interviuri cu public, personalități din lumea artelor. Artiști de mare prestigiu vor fi invitați alături de colegi mai tineri și, împreună cu aceștia, le vor vorbi celor prezenți despre parcursul lor profesional, de la primii pași până la consacrare și mai departe. Programul li se adresează atât aspiranților la o carieră artistică, cât și celor care doresc să se familiarizeze cu artele contemporane printr-un contact nemijlocit cu cei care le dau viață.

După seara dedicată actoriei și scenei, vor urma întâlniri cu nume importante din domeniul filmului, regiei de teatru, artelor plastice și muzicii clasice.

Moderatorul întâlnirii de miercuri va fi Mirela Sandu.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

“ArtDialog”, serie de conferințe dedicate artelor de astăzi la ICR