Expoziţia de bază a Muzeului Municipiului Bucureşti va fi redeschisă vineri publicului, în urma finalizării lucrărilor de refacere.

“După 20 de ani, perioadă în care expoziția de bază a Muzeului Municipiului București a fost mai mult sau mai puțin afectată de schimbările din viața cotidiană, sălile de la etaj ale palatului Suțu se redeschid publicului cu o nouă înfățișare, cu povești neștiute și nebănuite, cu obiecte din patrimoniul muzeului, expuse pentru prima dată! Ceasul cu rotație inversă, comandat special la casa Collin din Paris, la sfârșitul secolului al XIX-lea, va fi ghidul expoziției: veți fi invitați să redescoperiți târgul lui Bucur parcurgând istoria acestui oraș din prezent, către trecut!”, afirmă directorul muzeului, Adrian Majuru.

“Această călătorie în trecut este segmentată în așa fel încât fiecare spațiu să reprezinte o perioadă istorică de referință din evoluția orașului și a evenimentelor care s-au petrecut pe teritoriul acestuia. Să fie atât o posibilitate de retragere în trecut, dar, în același timp, să se păstreze și opțiunea de întoarcere în prezent. Această linie a timpului este reprezentată printr-un panou grafic care marchează cronologia inversă prin date, momente importante, personaje, obiecte de patrimoniu, clădiri și cuvinte cheie, în funcție de perioada parcursă în această călătorie spre trecut. Grafica panoului are rol de comunicare vizuală a aspectelor istorice legate de evoluția orașului București și de obiectele expuse, cât și de a contribui la ambianța acestei călătorii în timp. În cadrul acestuia sunt și elemente interactive și media pentru a atrage atenția asupra fragilității timpului pe care-l trăim și de a implica activ vizitatorul în descoperirea unor povești de altă data”, mai spune Majuru.

Redeschiderea expoziţiei va avea loc la ora 19.00.

Expoziţia de bază a Muzeului Municipiului București, redeschisă publicului