Expoziţia de fotojurnalism World Press Photo, cel mai important eveniment de acest gen la nivel global, va fi prezentă din nou la Bucureşti, în Piaţa Universităţii, în perioada 8-29 mai.

Expoziţia, organizată de Fundaţia Eidos, include 140 de fotografii şi face parte din expoziţia anuală internaţională World Press Photo, care este itinerata în întreaga lume, fiind montată în peste 100 de locuri din aproape 50 de ţări şi vizitată de peste 3,5 milioane de oameni la fiecare ediţie.

Vizitatorii vor avea ocazia să admire Fotografia Anului la World Press Photo – celebra imagine a fotografului american John Stanmeyer care ilustrează o serie de imigranţi africani pe ţărmul oraşului Djibouti în timpul nopţii, ridicându-şi telefoanele în aer în încercarea de a capta un semnal necostisitor din ţara vecină, Somalia, pentru a reînnoda legăturile cu rudele din străinătate.

“Prezentul este un moment unic în istorie, un moment de pionierat, în care inovaţiile tehnologice au mers atât de departe, încât au ajuns să democratizeze autoexprimarea. Pentru prima dată în istorie, individul nu mai are puterea unei singure persoane, ci puterea tuturor celor care împart aceleaşi credinţe cu el – putere coalizată prin tehnologie. Nu organizăm expoziţia World Press Photo în Piaţa Universităţii doar pentru o anumită categorie de public, o organizăm pentru toată lumea, pentru că noi toţi putem fi inspiraţi şi influenţaţi de imaginile expuse”, spune fotograful Cristian Movilă, fondator al fundaţiei Eidos.

Expoziţia WPP este o iniţiativă a World Press Photo Foundation, fondată în anul 1955 în Olanda şi activează ca organizaţie independentă, non-profit, cu sediul în Amsterdam. Activitatea fundaţiei este dedicată stabilirii standardelor ridicate în fotojurnalism şi fotografie documentară la nivel mondial.

Competiţia a debutat în 1955, când 42 de fotografi din 11 ţări au înscris peste 300 de fotografii pentru jurizare. În 2012, concursul a atras 5.247 de participanţi din 124 de ţări, care au înscris 101.254 de fotografii.

În 2012, expoziţia a fost readusă pentru prima dată la Bucureşti, după 18 ani de absenţă, prin eforturile Fundaţiei Eidos, care a organizat expoziţia şi anul trecut.

Fundaţia culturală Eidos a fost înfiinţată în anul 2009 la iniţiativa fotografului Cristian Movilă, cu scopul de a sprijini tinerii artişti. Proiectele şi iniţiativele Fundaţiei Eidos se adresează tuturor pasionaţilor de artă.

 

Expoziţia World Press Photo revine in Piaţa Universităţii