Anton Chladek, August Schoefft, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Theodor Aman, Constantin Lecca, Niccolo Livaditti sunt câțiva dintre pictorii secolului al XIX-lea ale căror lucrări vor fi expuse, pentru două săptămâni, în sala “Th. Pallady” a Bibliotecii Academiei Române, în cadrul expoziției “Portretul în secolul al XIX-lea românesc”, ce va fi vernisată joi, la ora 13.00 de Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române.

Expoziția prezintă pentru prima dată un patrimoniu mai greu accesibil publicului larg, peste 100 de lucrări făcând parte din Colecțiile Academiei Române, Institutului de Istoria și Teoria Artei “G. Oprescu”, Institutului de Istorie și Teorie Literară “G. Călinescu” și, desigur, din Colecțiile Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, instituții cu vocație tezaurizatoare și de prezervare, subsumate vocației patrimoniale a Academiei Române.

Cabinetul de Stampe a selectat uleiuri pe pânză, pasteluri, desene, acuarele, gravuri, litografii, fotografii pictate, fotografii lucrate în tehnica dagherotipiei, a panotipiei sau crystoleum, tehnici caracteristice perioadei de început a istoriei fotografiei, având ca subiect portrete ale protipendadei românești sau europene a epocii sau ale unor personalități marcante ale culturii românești. Sunt imortalizați în portret iluștri reprezentanți ai unioniștilor revoluționari de la 1848 sau înalți prelați cunoscuți ai perioadei, cu rol semnificativ deopotrivă în istoria bisericii și a culturii, lucrările ilustrând stilistic epoca Biedermeier.

Vedetele expoziției sunt câteva portrete în ulei, recent restaurate, trei dintre ele aparținând lui August Schoefft (Portret de bărbat, Portret de femeie, Portret de femeie cu copil), datate 1836, două semnate Anton Chladek (Ienăchiță Văcărescu și Alecu Văcărescu), Potretul Marițicăi Bibescu realizat de Constantin Lecca, cărora li se adaugă acuarele de Ștefan Luchian, o bogată colecție de miniaturi, în tehnici diferite și folosind diverse tipuri de suport: fildeș, os, monede, în care se regăsesc Theodor Aman (Portretul fratelui pictorului), Carol Popp de Szathmari, Chladek, C. Lecca etc.

Perioadă controversată, încă nu destul cunoscută și de așezată pe bazele unei cercetări științifice complexe, secolul al XIX-lea românesc, se identifică în ceea ce privește istoria picturii cu genul portretului, pe care îl ilustrează această expoziție.

Expoziția va fi deschisă în perioada 7-21 mai şi va putea fi vizitată intre orele 9.00 şi 17.00. Intrarea va fi liberă.

Expoziție-eveniment, la Biblioteca Academiei Române