O expoziție din seria intitulată „Vindecări miraculoase”, dedicată pictorului Rudolf Schweitzer Cumpăna, de la a cărui moarte se împlinesc 40 de ani, s-a deschis vineri la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu.

Expoziția aduce în fața publicului două lucrări realizate de Rudolf Schweitzer Cumpăna care au fost recent restaurate prin strădania specialiștilor laboratorului de restaurare pictură.

„Cele două lucrări recent restaurate — «vedetele» prezentei expoziții — se înscriu într-o serie tematică bine reprezentată, a scenelor de gen intitulate de el, aproape invariabil, «Țărani la masă», «Țărani la cârciumă», alteori «Cină», având drept pretext o convivialitate subiacentă, subordonată picturalului. Construcția este lapidară, cu eficientă forță empatică. Prezențele umane apar configurate convingător, prin relaționări și trăiri subtil sesizate și înfățișate abil”, potrivit reprezentaților muzeului.

Rudolf Schweitzer Cumpăna (n. 7 mai 1886, Pitești d. 17 februarie 1975, București), a debutat la Salonul Oficial, în 1911, după care a urmat, în 1912, prezența sa cu cinci lucrări la evenimentul organizat de societatea Tinerimea Artistică.

În 1913 a vernisat prima expoziție personală, în Pasajul Crețulescu din București.

A înregistrat apoi numeroase participări la manifestări individuale și de grup și s-a impus ca autor prolific, activ, în galerii și muzee din țară și străinătate.

Mobilizat în 1916, a luat parte, în zona Brașovului, la lupte în urma cărora a căzut prizonier, fiind coleg de lagăr cu pictorul Corneliu Michăilescu.

S-a stabilit la București în 1927 iar din 1951 a devenit membru UAP și profesor de pictură la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București.

Anii l-au purtat prin călătorii în țară și străinătate, în urma cărora, familiarizându-se cu peisaje și atmosfere variate, a asimilat, în același timp, coordonatele artistice ale culturilor din locurile străbătute.

Repertoriul său cuprinde portrete, peisaje, scene de gen, artistul abordând o mare diversitate de tehnici: ulei, acuarelă, laviu, desen în cărbune.

Între reușitele sale se numără chiar și panouri decorative pentru sufrageria Palatului Regal, mai informează Serviciului Relații Publice, Marketing, Proiecte culturale al Muzeului Municipiului București.

Expoziția va fi deschisă până pe 31 martie.

Lucrări ale pictorului Rudolf Schweitzer Cumpăna, expuse la Palatul Suțu