Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” vă invită joi, începând cu ora 18.00, la vernisajul expoziției de fotografie ‘Luminile Nordului’, de Alex Conu.

Expoziția găzduită de Muzeu în perioada 16 aprilie — 17 mai cuprinde fotografii realizate în Insulele Lofoten, Norvegia și prezintă peisaje diurne și nocturne, Aurora Boreală fiind tema centrală a expunerii.

Alex Conu este cunoscut publicului român pentru fotografia de modă, precum și pentru cursurile și expozițiile de astrofotografie realizate în toată țara. Stabilit de un an în Norvegia, Alex se concentrează pe fotografia de peisaj și aventură, oferind o atenție deosebită Luminilor Nordului.

Licențiat în Fotografie și Astrofizică, fiind pasionat de astronomie încă din copilărie, Alex Conu a fost nominalizat, doi ani la rând, la Astronomy Photographer of the Year, cea mai prestigioasă competiție de astrofotografie la nivel mondial. De asemenea, Alex Conu a câștigat mai multe premii la diverse concursuri de fotografie naționale și internaționale. Imaginile sale au fost publicate de National Geographic, Sky & Telescope, Observatorul Astronomic din Greenwich etc.

La vernisaj intrarea este liberă, iar apoi expoziția va face parte din circuitul de vizitare al Muzeului.

“Luminile Nordului”, expoziţie de fotografie la Muzeul „Grigore Antipa”