Expoziția „Mosaïque de l’arc-en-ciel” este organizată de GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România) în cadrul programului dedicat Sărbătorii francofoniei și este deschisă în perioada 12-19 martie în sala Irina Nicolau a Muzeului Național al Țăranului Român (Șoseaua Kiseleff nr.3, sector 1, București).

Expoziția „Mosaïque de l’arc-en-ciel” prezintă lucrarea artistei Mirela Trăistaru care, prin intervenția sa plastică, reunește într-un mod inovator 91 de opere ale unor artiști contemporani care provin din 12 țări francofone, rezultând o operă unitară.

Expoziția este prezentată la inițiativa GADIF, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român și cu sprijinul Delegației Valonia-Bruxelles, al Ambasadei Elveției, Institutului Francez din România și al Biroului Agenției Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală și Orientală. Ea se înscrie în programul oficial al lunii martie, luna francofoniei în România.

Artiștii prezenți în această expoziție sunt: Gabriel Panev, Hristo Panev și Stanislava Spasova (Bulgaria), Sylvie Lancon Vernica (Franța), Simon Janos și Gyori Csaba (Ungaria), Georges Medawar (Liban), Mountassir Chemao și Seffar Nissrine (Maroc), Vasile Raţă și Andrei Voica (Moldova), Bartosz Fraczek, Kuba Jaknbowski și Wkodzimierz Karankiewicz (Polonia), Marije Claas și Ron Meerts (Republica cehă), Irina Abaza, Dan Badea, Adriana Barna, Irina Magda Bejenaru, Sorin Bejenaru, Francisc Chiuariu, Horaţiu Christian, Constantin Cioc, Marian Coman, Bogdana Contraş, Paul Coţoc, Cuzina, Dana Dociu, Maxim Dumitraş, Victoriţa Duţu, Matei Enric, Cristi Farcaş, Marian Furtună, Cristi Gaşpar, Raluca Ghideanu, Teodor Graur, Ruxandra Guţu, Bogdan Severin Hojbotă, Mirela Iordache, Dan Istrate, Andor Komives, Adrian Lulciuc, Rareş Lupu, Carmen Marin, Bogdan Radu Mihai, Valeriu Mladin, Ştefan Doru Moscu, Lucian Muntean, Murivale, Vasile Pop Negreşteanu, Rolland Niculuşca, Andrei Păcuraru, Mihai Perca, Ana Asavei Pietraru, Codruţa Podina, Augustin Ioan Pop, Cătălin Precup, Nectaria Radu, Nadia Rădulescu, Iuliana Săsărman, loan Sbârciu, Justinian Scărlătescu, Radu Şerban, Florin Ştefan, Irina Tănase, Aurel Tar, Cristian Târnovan, Vasile Tolan, Florin B. Tomescu, Daniel Tufiş, Simina Tulai, Matei Ulmeanu, Mihai Ungureanu, Ioana Vallimărescu, Monica Vasinca, Adrian Vertic, Beti Vervega, Mihai Zgondoiu, Monica Morariu, Dorothea Fleiss, Paolo, Miral (România), Markov Marci și Cicca Pavel (Serbia), Kavdija Marusic și Andrea Verdelago (Slovenia), Walter Lehmann și Lucian Popescu (Elveția).

„Mosaïque de l’arc-en-ciel” la Muzeul Național al Țăranului Român