Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN) organizează duminică, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărturești, evenimentul „De-a joaca literară sau când Micul Prinț fuge de-acasă în Țara Minunilor”.

Evenimentul propune o lectură din trei cărți foarte cunoscute în literatura universală și română, „Micul Prinț” de Antoine de Saint Exupéry, „Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll și „Unde fugim de-acasă” de Marin Sorescu, lectură ce va fi însoțită de o dezbatere literară.

Revizuind conceptul de literatură pentru copii, ARCEN va trata aceste cărți într-un dialog pe marginea ideilor de cunoaștere, mirare, adevăr și identitate.

Evenimentul este o invitație adresată oamenilor mari de a reciti aceste texte cu aceeași seriozitate cu care se tratează pe ei înșiși, fiind un bun moment pentru reinventarea zilei de 1 iunie, într-o zi dedicată adulților serioși care vor să-și amintească că au fost cândva copii.

Lectura publică a fragmentelor reprezentative din cele trei cărți va fi însoțită de dialog, fiecare fragment reprezentând un prilej de a explora teme importante pentru umanitate, prin intermediul fanteziei.

„De-a joaca literară sau când Micul Prinț fuge de-acasă în Țara Minunilor” este un eveniment care face parte din Programul de lecturi publice inițiat de ARCEN sub numele de „Lectură la lumina felinarelor”, program care împlinește în această vară 5 ani de la lansare.

Intrarea la eveniment este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile.

De-a joaca literară sau când Micul Prinț fuge de-acasă în Țara Minunilor