La Librăria Humanitas de la Cișmigiu va avea loc vineri un eveniment dedicat scriitoarei Herta Muller, care va include un colaj de filme cu și despre câștigătoarea Nobelului pentru Literatură, realizat de LiteraturHaus Berlin și prezentat de Corina Bernic, și un recital Ada Milea.

În cadrul evenimentului va avea loc lansarea celui mai nou roman al Hertei Muller, „Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi”, care va fi prezentat de Corina Bernic, Florina Pîrjol, Adina Dinițoiu, Cezar-Paul Bădescu și Denisa Comănescu.

Potrivit reprezentanților editurii Humanitas, cartea lansată se constituie într-un „roman de o mare putere de evocare, de o forță aspră a cuvintelor ce se transformă în poezie și frumusețe, unul dintre cele mai importante ale autoarei germane născută în România”, prin acest roman Herta Muller oferindu-ne „o explorare magistrală și emoționantă a felului în care dictatura ajunge să pună stăpânire pe întreg sufletul omului”.

Ada Milea va susține un minirecital cu piesele favorite ale Hertei Muller, în aceeași seară Corina Bernic urmând a prezenta un colaj de filme cu și despre Herta Muller, realizat de LiteraturHaus Berlin.

Eveniment Herta Muller, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

| Carte |