Libraria Humanitas de la Cismigiu va găzdui pe 1 aprilie, de la ora 19.00, lansarea romanului “Ultimul nud” de Ellis Avery, o carte despre fascinanta pictorita Tamara de Lempicka si celebrul ei model, Rafaela.

La lansare vor lua parte Ioana Avădani, Alison Multler, Roxana Dascălu şi Pavel Şuşară. De asemenea, acriţa Ada Condeescu va citi din un fragment din roman.

“Odată, când eram copil, am primit, de Crăciun, un calendar cu imagini din anii ’20. Printre ele se afla un tablou de neuitat, al unei femei blonde, de o energie debordantă, care conducea un automobil verde: era autoportretul Tamarei de Lempicka din 1929, Tamara în Bugatti-ul verde, iar mie mi s-a părut că reprezintă esenţa farmecului feminine”, se arată într-o notă a autoarei pentru publicul român.

“Două decenii mai târziu, am avut posibilitatea să văd tabloul cel mai apreciat de critică al Tamarei de Lempicka, un ulei pe pânză din 1927, intitulat Frumoasa Rafaela, lăudat de ziarul Times ca fiind «unul dintre cele mai valoroase nuduri din secolul XX». Când am văzut tabloul, a cărui reproducere împodobeşte acum coperta ediţiei în limba română a Ultimului nud, la expoziţia dedicată Tamarei de Lempicka de la Royal Academy din Londra, pur şi simplu mi s-au înmuiat genunchii în faţa acestei imagini de un erotism atât de pregnant. Şi am fost la fel de impresionată să citesc pe afişul de pe perete, tipărit de curatori cu litere îngrijite, că în 1927, în toiul unui divorţ amar, de Lempicka a întâlnit-o pe Rafaela în timpul unei plimbri prin Bois de Boulogne şi a luat-o cu ea acasă. Rafaela i-a devenit model şi iubită, iar relaţia lor a durat între şase luni şi un an, fiind sursa de inspiraţie a şase tablouri. Povestea lor mi s-a părut foarte incitantă. În următorii doi ani, în timp ce terminam de lucru la primul meu roman, Foc în pavilionul de ceai, am citit pe rupte despre Parisul dintre cele două războaie şi Tamara de Lempicka, inclusiv un Catalogue Raisonné, alcătuit de Alain Blondel, curatorul căruia îi revine cel mai mare merit în generarea renaşterii interesului pentru de Lempicka în anii ’70 şi ’80. Închipuiţi-vă ce surprinsă am fost când am ajuns la finalul acestui Catalogue şi am descoperit că ultima pictură la care lucra Tamara, la moartea sa, în 1980, a fost o copie după Frumoasa Rafaela. Tamara a murit pictând o fată pe care o cunoscuse cu o jumătate de secol înainte! Mi se face pielea de gaină şi acum, doar gândindu-mă la asta. De ce a fost Frumoasa Rafaela ultimul ei tablou? De ce a pictat-o pe Rafaela cu ochii închişi, în 1927, dar cu ochii deschişi, în 1980?”, se mai arată în notă.

“Ultimul nud încearcă să dea un răspuns acestor întrebări, şi făcând asta, să pună şi altele: despre relaţia dintre artă şi bani, despre condiţia de geniu şi cea de artizan, despre prietenie şi natura dorinţei. Romanul meu imagineaza povestea de dragoste dintre Tamara şi Rafaela, din 1927, din punctul de vedere al modelului, şi ultima zi din viaţa Tamarei, pe care aceasta şi-a petrecut-o lucrând la copia din 1980 a Frumoasei Rafaela, din punctul propriu de vedere al pictoriţei”, mai spune autoarea cărţii.

„Ultimul nud” de Ellis Avery, o carte despre fascinanta pictorita Tamara de Lempicka si celebrul ei model, Rafaela