Balerinii Corina Dumitrescu și Călin Rădulescu reînvie romanul lui Tolstoi „Anna Karenina”, pe 27 martie și 13 aprilie, la Opera Națională București (ONB), se arata intr-un comunicat al instituţiei.

Inspirat de romanul cu același titlu al lui Lev Tolstoi, spectacolul „Anna Karenina” de la Opera Națională București redă prin dans destinul tragic al renumitei eroine. Spectacolul „Anna Karenina”, în regia și coregrafia lui Ioan Tugearu, a făcut istorie în repertoriul Operei Naționale București, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producția fiind reluată în 2009.

Joi, începând cu ora 19,00, rolul titular va fi interpretat de Corina Dumitrescu, una dintre cele mai apreciate prim-soliste ale Companiei de Balet, iar Călin Rădulescu va debuta în rolul Alexei Vronski. Reprezentația va mai prilejui debuturile balerinilor Bogdan Plopeanu (Alexei Karenin),Vlad Toader (Acarul), Edda Romano (Serioja).

Licențiată în Artele Spectacolului la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București în 1994, prim-solista Corina Dumitrescu are în palmares numeroase premii. Printre acestea se numără Premiul III la Concursul Internațional de Balet de la Varna, Bulgaria (1994), Premiul de Interpretare al Uniunii Interpreților, Coregrafilor și Criticilor Muzicali (1994), Premiul pentru Creație Coregrafică la Concursul Național de Dans, Constanța (1995), Premiul de Excelență al Forumului Compozitorilor și Muzicologilor (2000).

Angajată a Operei Naționale București din 1988, a făcut parte, între anii 1990 şi 1992, din Compania de Dans Contemporan Orion Balet București. A fost invitată permanent a Teatrului de Balet din Belgrad între anii 1997 și 2003 iar în 2005 a fost invitată la Galele Stelelor Secolului XXI, la Paris.

Printre personalitățile lumii dansului cu care Călin Rădulescu s-a pregătit și a colaborat se numără Stanton Welch (director al Baletului din Huston și coregraful Baletului Australian), Robert Barnett (fost director al Baletului din Atlanta), coregraful Amedeo Amodio, Val Caniporoli de la Baletul din San Francisco și Giuseppe Canale (fost director la Teatro Massimo din Palermo).

În perioada 1985-1994, Călin Rădulescu a studiat baletul la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București cu maestrul și coregraful Ioan Tugearu, iar în perioada 1994-1998 a fost balerin al Operei Naționale București. În 1998 și 1999 a dansat la Teatrul Pfalz Theater din Kaiserslautern (Germania), în 1999 și 2000, la Cincinnati Ballet, unde s-a pregătit cu Victoria Morgan.

În perioada 2001-2002, el a fost balerin la Baletul din Tulsa (SUA), unde s-a perfecționat cu Marcello Angellini, iar în perioada 2002-2004 a fost dansator al Companiei Grand Rapids Ballet, avându-l ca maestru pe Gordon Pierce Schmidt. Din 2013, Călin Rădulescu a revenit ca solist la Opera Națională București.

Balerinii Corina Dumitrescu și Călin Rădulescu reînvie romanul lui Tolstoi „Anna Karenina”, pe scena ONB