Baletul Anna Karenina în coregrafia lui Ioan Tugearu, de duminică este primul spectacol în care Barnaby Bishop şi Ross McCaw pot fi urmăriţi pe scena Operei bucureştene.

Dacă la începutul anului 2014, balerinii Ross McCaw şi Barnaby Bishop erau aplaudaţi pe scena Baletului Regal din Londra, acum cei doi artişti vor bucura publicul român. S-au alăturat Companiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti, condusă de Johan Kobborg, în urma unui casting organizat de teatru, în luna februarie, la care s-au înscris aproximativ 300 de balerini.

Balerinul  Ross McCaw a studiat dansul la Şcoala Regală de Balet cu Gailene Stock (directoarea instituţiei),  Meelis Pakri, David Peden, Gary Norman şi Simon Kidd (fost prim-solist la Compania Baletul de Nord). A fost finalist al Concursului “Fonteyn – Nureev”, iar în 2013 câştigătorul Concursului de Coregrafie “Ursula Moreton”. A dansat în spectacolul “Cyrano de Bergerac” la  Compania de Balet din Birmingham, în “Excellence” la Teatrul Saddler’s Wells din Londra, în “Alice în Ţara Minunilor” la Baletul Regal din Londra. Tot aici, a dansat în spectacolele “Baiadera” şi “Don Quijote”, balete de Ludwig Minkus, iar în 2013 a participat la turneul companiei în Japonia. Lucrarea sa coregrafică “A Fraudulent Smile” („Zâmbetul necinstit”) a fost reprezentată la Teatrul Linbury. În ultima vreme a pregătit o nouă coregrafie proprie, intitulată “Drink Enough Wine and it tastes like Love” (“Bea destul vin şi are gust ca dragostea”).

Tânărul balerin britanic Barnaby Bishop a studiat arta dansului la Londra, la Baletul Regal, din 2001 până în prezent, cu numeroşi maeştri de balet printre care Gaileen Stock, Sir Anthony Dowell, David Yow, Frank Freeman, Antonio Castilla, Stephen Jefferies, Kerry Nicholls, Christopher Tudor etc.

El a obţinut Premiul al II-lea la Competiţia Tineri Artişti Britanici ai Anului în 2012 şi a fost finalist la aceeaşi competiţie la ediţia anterioară, din 2011. A participat la numeroase cursuri de pregătire, printre care cele de la Şcoala de Vară a Baletului Regal în anul 2010 şi Seminariile de Balet desfăşurate la Yorkshire în 2009.

Printre rolurile interpretate la Royal Opera House Covent Garden din Londra se numără Un om al lui Montague (Actul I şi Actul al II-lea) şi Ajutorul lui Tybalt din “Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev în coregrafia lui Kenneth MacMillan (2013), Adolescentul şi Bătrânul în “Ritualul primăverii” de Igor Stravinski (2013, coregrafia: Kenneth MacMillan), Rolul principal din spectacolul “En Bateau” (“În barcă”) muzica de Claude Debussy (2011, coregrafia David Bintley). De asemenea, a interpretat roluri solistice în spectacole ale Şcolii de Balet de la Royal Opera House cum ar fi  “Reawakening” (“Redeşteptarea”, 2009), “Dawn of Youth” (“Apusul tinereţii”, 2010), “Yondering” (2012).

Spectacolul va începe la ora 19.00.

Doi balerini britanici, de duminică, la Opera Națională Bucureşti