Documentare din selecţia Festivalului „One World România”, disponibile online în avanpremieră

Un număr de cinci documentare din selecţia Festivalului “One World România” 2014 vor putea fi urmărite în această săptămână online în avanpremieră pe platforma DocAlliance Online Channel, au anunţat marţi organizatorii.

Este vorba despre documentarele “My  Child”, “Crop”, “Byeway”, “The Shovel is too Small” şi “Toamna românească”.

“My Child”, parte din secţiunea “Şi dragostea e un drept al omului”, prezintă un grup de părinţi ai unor persoane LGBT, care au acceptat adevărata identitate sexuală a copiilor lor. Filmul regizorului Can Candan este o poveste profund umană, cu părinţi reali care se redescoperă pe ei şi copiii lor şi decid să îi susţină în mod activ.

“Crop”, documentarul ce urmează a fi prezentat în secţiunea “Clinica mass-media”, este filmat integral în redacţia celui mai vechi cotidian naţional din Egipt, Al-Ahram. Filmul este un document neconvenţional al revoluţiei egiptene, care nu include nicio imagine a revolutiei propriu-zise. Prin turul pe care îl face în sediul ziarului Al-Ahram, documentarul invită la o reflecţie asupra modului în care structurile puterii politice presupun în mod necesar strategii de management al vizibilului considerat acceptabil.

“Byeway” face parte din secţiunea “Rebeli pentru cauze şi spune povestea absurdă a  autostrăzii D8 – de ani de zile, cei câţiva kilometri care au mai rămas de construit între Praga şi Berlin şi care traversează o arie protejată a Boemiei, nu pot fi duşi la bun sfârşit. Filmul ni-i arată pe manager-ul proiectului, un activist şi un cuplu căsătorit care trăiește în apropierea şantierului – toţi par a fi legaţi de aceşti câţiva kilometri de asfalt, pentru totdeauna.

Documentarul “The Shovel is too Small” face parte din secţiunea “După 25 de ani”. Legenda spune că, atunci când Tito s-a oferit să îi îndeplinească o dorinţă iugoslavului Alija Sirotanovic, acesta a cerut o lopată mai mare. Figura lui Sirotanovic a apărut pe bancnota de 20.000 de dinari. Peste aproximativ 25 de ani, echipa filmului roagă un număr de tineri să îl identifice pe bărbatul de pe bancnotă. Tinerii nu reuşesc, însă cei mai în vârstă nu numai că îl ţin minte pe Sirotanovic, dar îşi aduc aminte şi de taberele de muncă de altădată, pe care încearcă cu elan să le readucă la viaţă.

Cel de-al cincilea film este unul autohton – “Toamna Românească”, realizat de Matei Budeş şi prezentat în sectiunea “Rebeli pentru cause”. Filmul este un elogiu discret, adus protestatarilor care au ieşit toamna trecută în stradă pentru a protesta împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, cauzei lor şi unităţii lor mult-încercate.

Documentare din selecţia Festivalului „One World România”, disponibile online în avanpremieră