Cinemateca Eforie va găzdui în perioada 1-5 octombrie cea de-a treia ediție a festivalului București Docuart Fest, care aduce în prim plan filmul documentar românesc, îl cinstește și îl premiază.

Cu peste 50 de filme înscrise în primă fază, în cadrul competiției se află acum 21 de documentare selectate de un juriu prestigios, care vor rula pe parcursul câtorva zile, înfățișând realități rare și povești de viață surprinse prin spiritul și arta documentarului.

Cele cinci zile de festival găzduiesc proiecții care vor fi descifrate de înșiși realizatorii lor în sesiuni de Q&A programate la sfârșitul fiecărui film. Spectatorii pot interacționa cu regizorii filmelor înscrise, dar și cu personalitățile care semnează cele trei sesiuni de Master Class.

Dana Bunescu, monteur și inginer de sunet prezent pe genericul unui număr impresionant de producții românești, vine să vorbească despre funcția semantică și sintactică a montajului, pe 2 octombrie, începând cu ora 11.00. Jurnalista Paula Herlo, distinsă cu numeroase premii pentru campaniile sociale desfășurate, ne vorbește pe data de 3 octombrie de la aceeași oră despre documentarul de investigație. Penultima zi de festival, 4 octombrie, pregătește o discuție despre documentarul istoric și filmul cu rol de document, avându-l în prim plan pe regizorul Florin Iepan, nume care semnează filme precum “10 minute cu clasa muncitoare”, “Născuți la comandă – decrețeii” sau “Odessa”. Aceste trei filme vor rula și în ultima zi de festival, pe 5 octombrie, dedicând o scurtă retrospectivă a carierei regizorului Iepan.

Tot pe 5 octombrie, București Docuart Fest culminează prin proiecții excepționale ale unor documentare despre artă în regia lui Laurențiu Damian, Francisc Mraz și Cornel Mihalache. Ușile Cinematecii Eforie vor fi deschise cinefililor pentru o experiență fulminantă în materie de film și cunoștințe în cinematografie.

Festivalul Bucuresti Docuart Fest, la a treia editie

| Film |