Filmul de debut al actriței și regizoarei Delia Antal, „D”Ora”, va fi prezentat în premieră în România, în cadrul unei lansări de gală care va avea loc pe 24 aprilie, de la ora 19.00, la Cinema Studio din Capitală, anunţă un comunicat de presă.

Cu ocazia evenimentului, Delia Antal va prezenta invitaților săi o parte din actorii cuprinși în distribuția filmului, dar și proiectul la care a lucrat vreme de trei ani.

Filmul „D”Ora”: Imigranta româncă, drama de debut a Deliei Antal, are ca subiect principal dificultățile cu care imigranții ilegali se confruntă în Marea Britanie și drumul anevoios pe care aceștia îl urmează.

Pelicula, produsă de 28 Films Ltd., prezintă într-o manieră onestă încercarea unei tinere de a scăpa din opresiunea țării natale pentru a-și urma visurile. Călătoria Dorei o încarcerează într-o lume în care inocența ei e treptat spulberată. Ea riscă tot pentru cei dragi în speranța unui viitor mai bun, se arată în descrierea filmului.

Producţia este un film independent, de tipologia art-house. “Ca regizor și actriță, îmi doresc ca lumea să se regăsească în personajul principal, Dora, și să-l înțeleagă. Sper ca cei care vor vedea acest film la cinema să-l recomande apoi și prietenilor”, spune Delia Antal.

Potrivit autoarei, filmul „este o lecție de emigrare” care își dorește să fie distribuită atât în cinematografele din România, cât și la nivel internațional. Delia Antal spune că vrea ca filmul ei „să inspire și să educe într-un fel sau altul”, deoarece „are un subiect real, captivant și actual”.

Filmul prezintă povestea Dorei, una universală, și s-a bucurat de succes de la lansarea care a avut loc la Londra. Delia Antal este singura femeie din lume care a scris, a regizat, a jucat rolul principal, a produs și distribuie un film. Bugetul a fost de 230.000 euro. Filmul Deliei Antal a primit patru stele din cinci la London film Review.

Din distribuția filmului fac parte actori din lumea întreagă precum Julian Byrd, Mihai Arsene, Sophie Brabenc, Mircea Tudosa, Ian Knauer, Judit Clements, Sebastian Lupu, etc.

Începând cu 25 aprilie filmul „D”Ora” va începe să ruleze în principalele cinematografe din București — Grand Cinema Digiplex (Băneasa Shopping City), Hollywood Multiplex — Mall Vitan, Cinema Europa, Cinema Patria și Cinema Scala — și din țară.

Delia Antal și-a lansat filmul pe 6 februarie la BAFTA, Londra. În luna martie, Delia Antal a fost premiată de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film. Actrița a primit distincția Clacheta de Aur pentru debutul în actorie.

Filmul a fost prezentat la Cannes, unde a fost primit cu căldură, apreciat și comentat de mari producători de la Hollywood.

Filmul de debut al Deliei Antal, în cinematografele din România