Nouă filme în competiţia Festivalului Internaţional de Film Bucureşti 2014

Un număr record de nouă filme, dintre care patru debuturi, vor concura în acest an pentru trofeul Bucureşti IFF, au anunţat marţi organizatorii festivalului.

Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută și nu vor fi distribuite ulterior în cinematografele din România, mai spun sursele citate. Din eclectica selecţie nu lipsesc, ca de obicei, provocări, șocuri și revelații.

Filmul 52 Tuesdays / 52 de marți (regia Sophie Hyde) este deopotrivă perioada în care a fost filmat  și perioada în care se întâmplă (cronologic) acest debut australian vibrant în care o puștoaică la vârsta primelor explorări sexuale trebuie să accepte faptul că mama ei se pregătește să devină bărbat. Premiul de regie Sundance 2014; Ursul de Cristal – secțiunea Generation 14plus, Berlin 2014.

Producţia „Murdărie/Filth (regia Jon S. Baird) este prima ecranizare după Irvine Welsh post-Trainspotting și dărâmă efervescent și aplicat cam tot ce mai era de dărâmat în materie de tabu-uri și ordine – morală, corporală, polițienească. Foarte probabil, rolul carierei pentru James McAvoy, premiat în 2013 la British Independent Film Awards.

„In Bloom” (regia Nana Ekvtimishvili, Simon Groß) este un coming-of-age pe genericul căruia te-ai fi putut aștepta să scrie „directed by Cristian Mungiu”. De altfel, acest debut georgian filmat de Oleg Mutu a fost comparat de critici (pe bună dreptate) cu producțiile de vază ale Noului Val Românesc. Patru premii la Sarajevo 2013, inclusiv pentru Cel mai bun film.

The Selfish Giant / Uriașul cel egoist (regia Clio Barnard) este mai puțin o adaptare după Oscar Wilde și mai mult o fabulă socială lirică și brutală care pășește hotărât pe cărarea bătătorită pe vremuri de Ken Loach sau Alan Clarke și urmată, mai recent, de Lynn Ramsay sau Andrea Arnold. Premiul Label Europa Cinemas – Quinzaine des realisateurs, Cannes 2013.

„Short Term 12” (regia Destin Cretton) este povestea pe cât de tristă, pe atât de luminoasă  (și inspirată din tinerețea regizorului)  a unui grup de voluntari dintr-un azil pentru copii cu probleme psihice din California. Premiul pentru Cea mai bună actriță (Brie Larson), Premiul Juriului Ecumenic și Premiul Juriului Tânăr – Locarno 2013.

The Strange Little Cat / O pisică ciudată (regia Ramon Zürcher) este un exercițiu de stil la limita observaționalului care urmărește o familie berlineză pe parcursul unei singure zile. Un film de diplomă păstorit de veteranul Bela Tarr, lansat la Berlin în 2013 și premiat în același an, la CPH:PIX, cu trofeul pentru debut.

Stories We Tell / Poveștile noastre (regia Sarah Polley) este un experiment fascinant la granița dintre ficțiune și documentar în care actrița devenită regizor investighează secretele părinților, transformând cinema-ul în realitate și invers. Pregătiți-vă batistele! Premiul criticilor din Los Angeles, Toronto și New York la secțiunea (sic!) non-fiction, în 2013.

„Upstream Color” (regia Shane Carruth) este un manifest filmic inclasabil pe care admiratorii cineastului îl așteaptă de 10 ani, adică de la debutul cu Primer. Recidiva acestui regizor/scenarist/operator/monteur/actor/compozitor îl confirmă drept rezultatul unui mariaj utopic între David Cronenberg și Terrence Malick. Premiul Special al Juriului – Sundance 2013.

„Violet” (regia Bas Devos) este un eseu ultra-saturat coloristic/emoțional, pe cât de minimalist, pe atât de stilizat. Acest debut belgian în care un puști își vede cel mai bun prieten înjunghiat mortal aduce aminte structural și tematic de Paranoid Park – și acesta este un compliment. Marele Premiu al Juriului Internațional – secțiunea Generation 14plus, Berlin 2014.

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lung-metraj, va avea loc în perioada 26 martie – 2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR – Studioul Horia Bernea, sala Elvira Popescu și Institutul Cervantes.

Festivalul Internațional de Film București este organizat de Fundația Charta și se desfășoară cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Institutului Cultural Român și Uniununii Cineaștilor din România, sub Înaltul Patronaj al Alteței sale Regale Principele Radu al României.

Nouă filme în competiţia Festivalului Internaţional de Film Bucureşti 2014