Spectacolul ”Fantoma de la Opera” de Andrew Lloyd Webber, o producție muzicală de referință, adaptată în 14 limbi, distinsă cu peste 70 de premii importante și vizionată de peste 130 de milioane de spectatori din întreaga lume, va avea premiera la Teatrul de Operetă și Musical “Ion Dacian” în data de 24 ianuarie, la ora 19.00.

Spectacolul pus în scenă la București reprezintă un dublu eveniment: premiera națională a unui musical care a scris istorie în rândul producțiilor de gen, dar și acordarea drepturilor de producție pentru un spectacol diferit de celelalte adaptări ale versiunii originale, de către The Really Useful Group Theatre Company Ltd., compania deținătoare a drepturilor de autor, cu sediul în Londra (Marea Britanie).

Musicalul “Fantoma de la Opera” este pus în scenă de către regizorul australian Stephen Barlow cu ajutorul unei echipe de creație din care fac parte artiști români și străini și are drept protagoniști actori, vedete pop și soliști de operă din România.

Renumit pentru abordările sale originale și surprinzătoare, Stephen Barlow a reconsiderat scenariul orginal al spectacolului recalibrând cele două coordonate dramatice principale și schimbând coordonatele temporale ale acțiunii pe care o plasează în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Noua producție păstrează nota de dualitate care domină imaginea personajului principal și subliniază contrastele care îi compun profilul captivant: Fantoma este un amestec indiscernabil de bine și rău, lumină și întuneric, oscilând permanent între aspirația sa spre iubire și lipsa de lumină la care se autocondamnă.

“Sunt încântat de faptul că am posibilitatea să revin la București și să particip la o adevărată revoluție culturală care are loc în viața muzicală a Capitalei datorită viziunii directorului general al Operei Naționale București, Răzvan Ioan Dincă. Am trăit o poveste de dragoste cu “Fantoma de la Opera” în ultimii 28 ani, totul începând din momentul în care, copil fiind, am văzut producția West End la trei săptămâni după ce a avut premiera mondială. Am fost și atunci, și rămân și acum, captivat de povestea obsedantă și, într-un fel, erotică, scrisă de Gaston Leroux și pusă în scenă pe cea mai romantică și intimă muzică închipuită de Andrew Lloyd Webber”, a declarat regizorul Stephen Barlow.

“Solicitarea de a pune în scenă o nouă producție a celui mai de succes spectacol de divertisment din toate timpurile este, în egală măsură, o responsabilitate uriașă dar și o oportunitate extraordinară. Cu o distribuție de excepție compusă din actori, vedete pop și soliști de operă și în colaborare cu o echipa de oameni tineri, dar extrem de talentați, de la London West End vreau să încep un nou drum, atât din punct de vedere vizual cât și psihologic, cu ajutorul poveștii și al muzicii. Acest spectacol total nou este un omagiu adus lui Charles Garnier, arhitectul extraordinar al Operei din Paris (Palais Garnier), locul unde se desfășoară acțiunea spectacolului “, a mai spus Stephen Barlow.

Succesul de care s-a bucurat “Fantoma de la Opera” de-a lungul timpului pe plan internațional nu s-a lasat așteptat nici la București: biletele pentru primele reprezentații au fost sold out în mai puțin de două ore de la punerea lor în vânzare.

Premiera spectacolului “Fantoma de la Operă” marchează totodată și un moment deosebit de important din istoria Teatrului de Operetă și Musical “Ion Dacian” și anume inaugurarea noii săli de spectacole a instituției situată pe bulevardul Octavian Goga nr. 1, lângă Bibilioteca Națională a României, aceasta fiind totodată și prima clădire de teatru construită în România, după anul 1989.

“Fantoma de la Operă”, cel mai de succes musical din toate timpurile, vine la București