Unul dintre cei mai apreciați muzicieni români, flautistul Matei Ioachimescu, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, se va reîntâlni cu publicul bucureștean joi și vineri, de la ora 19.00, în cadrul unui concert-eveniment unde va interpreta atât concertul tatălui său, Călin Ioachimescu, cât și spectaculosul concert pentru flaut și orchestră al compozitorului francez Jacques Ibert, concert de o virtuozitate explozivă – completat cu momente de frumusețe sublimă și de inspirație jazzistică.

Concertul de la Ateneul Român se va desfăşura sub bagheta dirijorului Jin Wang, care va prezenta melomanilor bucureșteni și două capodopere ale impresionismului francez: Menuetul antic de Maurice Ravel și ciclul de schițe simfonice – „Marea”, al compozitorului Claude Debussy.

Distins muzician şi dirijor, Jin Wang a studiat dirijatul de orchestră la Conservatorul din Beijing şi apoi la Academia de Muzică din Viena, având şansa de a se perfecţiona de-a lungul timpului cu reputaţi maeştri ai baghetei printre care se numără Leopold Hager, Vaclav Neumann, Peter Eötvös, Richard Österreicher, Zubin Mehta şi Leonard Bernstein.

Jin Wang a repurtat numeroase succese şi a obţinut premii în cadrul unor competiţii internaţionale dintre care amintim: „Fittelberg” – Polonia, „Muzica secolului XX” – Austria, „Budapest Television” – Ungaria, „Dinu Niculescu” – România, „Primăvara la Praga” – Cehia, „Nikolai Malko” – Danemarca, „Arturo Toscanini” – Italia.

A fost invitat la pupitrul unor prestigioase orchestre precum Orchestra Simfonică Radio din Berlin, Royal Philharmonic Orchestra din Londra, Orchestra „Toscanini” din Italia, Orchestra Naţională din China, Filarmonica din Seul, Orchestra Simfonică din Singapore, Orchestra Simfonică „Yomiuri” din Tokyo, precum şi al altor ansambluri de profil din Praga, Stockholm, Bergen, Copenhaga şi Berlin.

A fost de asemenea invitat al Filarmonicii de Stat din Moravia, al Filarmonicii „Janáček”, a dirijat la Opera Naţională din Finlanda şi Opera Comică din Berlin, precum şi la Orchestra Naţională Radio din România; este director artistic al ansamblului „Schubert Sinfonietta”, iar în stagiunile 2006-2008 a fost director atât al Filarmonicii cât şi al Operei din Würzburg.

Numit în anul 2013 “Ambasador al integrării” de către Ministerul de Externe al Austriei, flautistul Matei Ioachimescu este unul dintre cei mai rafinați muzicieni ai generației sale. Cu o activitate concertistică impresionantă, Matei Ioachimescu susține concerte ca solist și membru al mai multor ansambluri camerale, prezentând programe de mare succes in Europa si Asia.

Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit și unde a studiat cu renumita profesoară Barbara Gisler, perfecționându-se totodată cu profesorii Pierre-Yves Artaud, Heidi Indermühle, Ion-Bogdan Ștefănescu și Renate Armin-Greiss. Matei Ioachimescu este laureat al mai multor distincții si burse (cele al fundațiilor Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin printre altele) și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa.

A fost membru al Filarmonicii „George Enescu” din București iar în prezent colaborează cu orchestre precum Wiener Residenz Orchester, Volksoper Wien, Kammeroper din Viena, Orchestra Festivalului din Tirol etc. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația.

CD-ul de debut, „Lumière”, înregistrat împreună cu pianista Cătălina Butcaru și apărut în anul 2014, reprezintă, potrivit criticilor, un album de referință în lumea muzicii de cameră pentru aceste instrumente. Matei Ioachimescu cântă pe un instrument de aur 9k al producătorului japonez – Muramatsu, cu un cap de aur 22k – creație a Atelierelor Tomasi din Viena.

Programul serii va cuprinde:

Maurice Ravel – Menuet antic

Călin Ioachimescu – Concert pentru flaut și orchestră (ciclul Concerte instrumentale românești)

Jacques Ibert – Concert pentru flaut și orchestră

Claude Debussy – „Marea” ( trei schițe simfonice pentru orchestră )

Biletele se pot procura de la casa de bilete a Ateneului Român. Strada Franklin Nr. 1-3, sector 1, București.

Flautistul Matei Ioachimescu revine pe scena Ateneului Român