Stagiunea Muzeală Theodor Aman organizată de Muzeul Municipiului București, vă invită joi, de la ora 19.00, la un concert de fagot susținut de solista Maria Chifu, alături de invitata sa, Olga Podobinschi, la Muzeul Theodor Aman, casa-atelier a artistului.

Maria Chifu a studiat fagotul la Liceul George Enescu, iar apoi a urmat cursurile Profesorului Miltiade Nenoiu la Universitatea Națională de Muzică din Bucuresti. Ea a participat la cursuri de Masterclass susținute de profesorul Heintz Righebauch (Germania) și David Rachor (SUA) în 2001 și 2002.

Solista a studiat la Academia de Muzică Janacek, din Brno, Republica Cehă și la Universitat fur Musik und Kunst darstellende, din Graz, Austria, dobândind diploma de masterat. În anul 2011, Maria Chifu a obținut titlul de doctor — Summa cum laude, în cadrul Universitații de Muzică București, iar din anul 2012 este cadru asociat la catreda de fagot.

Maria Chifu a cântat în Orchestra Celibidache, a participat la festivaluri internaționale, precum Hilltown New Music Festival, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, Festivalul Tom Johnson, Festivalul Internațional de Muzică Nouă, Festivalul de Muzică Contemporană — Happoman 2012 (Coreea de Sud), proiectului româno-irlandez “Theatre of Sound” susținut de Dublin Sound Lab, Irlanda, la Smock Alley Theatre, cu sprijinul Culture Ireland și ICR, Catsheuvel Festival și Roem Eens Verhaal, De Nieuwe Regentes, Haga. A susținut concerte în România, Irlanda, Germania, Austria, Republica Cehă, Bulgaria, Olanda, Grecia. Este membră a grupului Inter—Art SeduCânt și Sonomania.

Prețul unui bilet este de 16 lei.

“Sens și Expresivitate”, la Muzeul Theodor Aman