După o stagiune în care a dirijat numeroase concerte ale Orchestrei Naționale Radio, dar a fost aplaudat și pe alte scene importante, ca Filarmonica din Munchen sau Opera Regală de la Palatul Versailles, Tiberiu Soare, dirijor principal al Orchestrelor și Corurilor Radio, închide această bogată stagiune.

De la deschiderea cu Peer Gynt (Grieg), cu participarea actorului Victor Rebengiuc, în luna octombrie, stagiunea Orchestrelor și Corurilor Radio a însemnat o suită de evenimente “unul și unul”: Săptămâna Radio România 85, gala de Crăciun “Cele trei dive”, Festivalul Internațional de Percuție, Concertul Regal, recitalurile din turneele naționale “Pianul călător”, “Duelul viorilor”, “Flautul de aur”, “Vă place Brahms?” etc.

Astfel, vineri, de la ora 19.00, la Sala Radio, veți avea plăcerea de a asculta, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio, una dintre simfoniile care au născut cele mai multe dezbateri ideologice: Simfonia a VII-a în do major — Leningrad, creație a compozitorului rus Dmitri Șostakovici.

În 1941, la definitivarea lucrării, simfonia a fost dedicată de creatorul său orașului Leningrad, astăzi Sankt Petersburg, devenind extrem de populară atât în fosta Uniune Sovietică, dar și în Europa de Vest ca un simbol al rezistenței împotriva nazismului. Partitura este închinată victimelor din fosta URSS din al Doilea Război Mondial și mai ales celor care au pierit în asediul de 900 de zile al orașului Leningrad.

Premiera absolută a avut loc în 1942, în orașul rusesc Kuibyshev, în interpretarea Orchestrei Teatrului Balșoi. În același an a fost cântată la Londra de London Philharmonic Orchestra și la New York, sub bagheta celebrului dirijor Arturo Toscanini, la pupitrul NBC Symphony Orchestra, într-un studio care a emis concertul prin radio, la nivel național în SUA.

Ceea ce este însă cu adevărat emoționant este faptul că în plin asediu, pe 9 august 1942, lucrarea s-a cântat prima oară la Leningrad, într-un context istoric cu totul dramatic: în ziua pe care Hitler o alesese pentru a celebra căderea Leningradului printr-un banchet la Hotel Astoria, comandantul sovietic a ordonat un bombardament al trupelor de artilerie germană în avans, pentru a asigura liniștea în timpul concertului, difuzat prin megafoane în întregul oraș…

Lucrarea a fost interpretată de muzicienii rămași în viață din Orchestra Radio din Leningrad, care se luptau cu foametea și bolile, câțiva dintre ei pierzându-și viața în perioada repetițiilor. Concertul s-a derulat atunci sub bagheta dirijorului Karl Eliasberg.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Tiberiu Soare închide stagiunea de la Sala Radio cu Simfonia Leningrad de Șostakovici