Două artiste de origine română care şi-au construit deja o bogată carieră în străinătate – violoncelista Laura Buruiană şi pianista Mara Dobrescu, alături de violonista Elsa Grether din Franţa, sosesc la Bucureşti pentru a vă oferi miercuri, de la ora 19.00, un recital special pe scena Sălii Radio.

Programul serii va fi unul româno-francez: compoziţia enesciană Trio în sol minor şi partiturile compozitorului de origine belgiană care şi-a derulat activitatea artistică la Paris – César Franck (Trio nr. 4 şi Trio nr. 1).

În 2010, Laura Buruiană alături de Satenik Khourdoian – vioară şi Mara Dobrescu – pian s-au constituit în Trio Brâncuşi, iar în 2011 au înregistrat trio-urile de Enescu, lucrări neimprimate anterior. Lansarea CD-ului a avut loc la casa de discuri franceză Zig-Zag Territoires şi a fost urmată de o serie de concerte ale trio-ului în Franţa, Anglia, Germania, Ungaria, Portugalia, Spania, Polonia, Olanda, Italia, Israel, Suedia, Austria şi România. În recitalul de la Sala Radio veţi aplauda Trio Brâncuşi în formula: Elsa Grether – vioară, Laura Buruiană – violoncel şi Mara Dobrescu – pian.

În 2003 violoncelista Laura Buruiană câştiga premiului I la concursurile internaţionale Young Concert Artists, New York, şi Arturo Bonucci de la Roma, moment de start pentru o frumoasă carieră internaţională. A fost invitată să concerteze la Kennedy Center – Washington, Concertgebouw Amsterdam, Konzert Haus Berlin, Castelul Fontainbleau, Expo 2000 Hanovra ş.a. şi a fost prezentă în postura de solistă alături de mai multe orchestre importante precum Orchestra Simfonică din Bari, Orchestra de Cameră din Berlin, Filarmonica din Shanghai etc.

Cealaltă artistă de origine română, Mara Dobrescu, a obţinut, la rândul său, o apreciere internaţională a talentului său: pianista, stabilită în Franţa după absolvirea studiilor la Conservatoire National Supérieur de Musique din Paris, a fost invitată să concerteze în recital, sau ca solistă, pe cele mai importante scene din Paris: Théâtre Mogador, Théâtre de Châtelet, l’Auditorium du Musée d’Orsay, Cité de la Musique, Salle Cortot, Orangerie de Bagatelle. Susţine, de asemenea, recitaluri şi concerte în Spania, Germania, Austria, Rusia, Cehia, Japonia, Argentina, Australia, S.U.A.

La doar 15 ani, tânăra violonistă Elsa Grether (Franţa) primea premiul I la vioară al Conservatorului din Paris, drumul său continuând pe mai multe meridiane, de la celebra universitate Salzburg Mozarteum la Indiana University şi Conservatorul New England (Boston – S.U.A). A fost invitată pe scene importante din lume, unde a fost aplaudată alături de orchestre de prestigiu: Carnegie Weill Hall – New-York, festivalul Le Printemps des Arts de Monte-Carlo, Salle Cortot – Paris, Salle Flagey – Bruxelles, Muzeul de Artă din Indianapolis ş.a.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Trio Brâncuşi, în recital la Sala Radio

| Muzică |