Violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail sunt protagoniștii celei de-a treia ediții a turneului național “Vioara lui George Enescu”, organizat de Radio Romania prin Centrul Cultural Media impreuna cu Asociatia Culturala Accendo, in perioada 27 septembrie — 15 octombrie.

Pentru al treilea an consecutiv, vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparținut lui George Enescu, va părăsi Muzeul Național George Enescu — în patrimoniul căruia se află — și va pleca la drum din București, prin satele Romaniei, Brașov și din nou la București într-un recital de gală ce va avea loc la Sala Radio.

Pentru prima dată în acest an, vioara lui Enescu va răsuna în parcurile bucureștene — pe 27 septembrie, la ora 12.00 în Foișorul din parcul Herastrau, și pe 28 septembrie, la ora 12.00 în Foișorul din parcul Cișmigiu. Cele două recitaluri sunt susținute de ArCuB și Primăria Municipiului București.

Violonistul Gabriel Croitoru și-a propus, așa cum a făcut și marele compozitor român, să ajungă în cât mai multe locuri din România. Elevii de la sate au fost cel mai aproape de spiritul turneului. “Erau extrem de plăcut impresionați. Am făcut un fel de lecții deschise. Le-am explicat: uite cum arată un pian, cum arată o vioară. Unii auziseră de instrumentele respective, alții nu. În orice caz, eu cred că am atras multă lume de partea noastră și dacă numai cinci la sută vor reveni într-o sală de concert și tot este un câștig. Eu și Horia suntem niște mesageri ai muzicii clasice care doresc să mai deschidă o cale către sufletul oamenilor și cred că am reușit”, a declarat Gabriel Croitoru.

În acest turneu, Gabriel Croitoru și Horia Mihail au invitat alături de ei patru tineri talentați, elevi ai liceelor de muzică din țară: pianistul Radu Prisada va cânta la Greci în județul Tulcea, violonistul Mihail Ciprian Reuț din Suceava va cânta alături de Gabriel Croitoru la Tescani în județul Bacău, la Gura Râului în județul Sibiu va urca pe scenă violonista Maria Marica din Cluj, iar la Slătioara în județul Vâlcea a fost invitat violonistul Mircea Dumitrescu. Toți cei trei elevi violoniști sunt invitați la Sala Radio, la recitalul de gală ce va marca încheierea turneului.

Programul cuprinde lucrări de Tartini-Kreisler, Scărlătescu, Enescu, Dvorak, Saint-Saens. La finalul turneului, la Sala Patria din Brașov și la Sala Radio din București, cei doi muzicieni vor interpreta trei sonate de Mozart, Beethoven și Lekeu, programul fiind același cu cel al recitalului de la Ateneu, din 1919, susținut de George Enescu și Alfred Alessandrescu.

Pentru detalii despre turneu, poate fi consultate site-urile vioaraluienescu.ro, www.radioromaniacultural.ro si www.radioromaniamuzical.ro.

Itinerariul turneului Vioara lui Enescu 2014 va fi următorul:

27 septembrie, ora 12 — Foișorul din parcul Herăstrău

28 septembrie, ora 12 — Foișorul din parcul Cișmigiu

29 septembrie, ora 17 — Jurilovca, jud. Tulcea

30 septembrie, ora 17 — Greci, jud. Tulcea

2 octombrie, ora 17 — Tescani, jud. Bacău

6, octombrie, ora 17 — Săliște, jud. Sibiu

7 octombrie, ora 17 — Gura Râului, jud. Sibiu

8, octombrie, ora 17 — Horezu, jud. Vâlcea

9 octombrie, ora 17 — Slătioara, jud. Vâlcea

13 octombrie, ora 17.00 – Brașov, Sala Patria

15 octombrie, ora 19 — București, Sala Radio

Vioara lui George Enescu pleaca in turneu prin tara