La Teatrul Bulandra, Sala Studio Space, va avea loc luni, de la ora 20.00, premiera națională a comediei absurde “Coada”, un spectacol de Iarina Demian.

Scrisă de Israel Horovitz, unul dintre dramaturgii-cult ai teatrului american contemporan, piesa (tradusă până acum în peste 30 de limbi) propune o dezbatere dramatică despre o lume în derivă, lipsită de repere, care caută să se agațe de o himeră — locul întâi. Cinci oameni, cinci povești de viață, ratări individuale, vulnerabilități și o coadă la care se așază învinșii vieții, unde nu se întâmplă nimic, deși se întâmplă totul.

Alături de Tudor Chirilă și Radu Gheorghe, spectacolul-concept regizat de Iarina Demian îi reunește pe scenă, în partituri de excepție, glisând între comedie și dramă, pe actorii Nicodim Ungureanu/Cristi Crețu, Ion Grosu și Irina Ungureanu/Mariana Dănescu.

“Pentru mine, «Coada» a însemnat o sumă de lecții. Într-o eră și o meserie în care orgoliul este—din păcate—suveran, textul lui Horovitz are rol terapeutic. Personajul meu (Stephen) este poate singurul care se trezește din hipnoza «podiumului». Stephen este la fel de pierdut pentru că, deși învinge printre muritori, alege cu inepuizabilă vanitate lupta pierzătoare cu Mozart. Pentru mine, ‘Coada’ reprezintă o oglindă care, mărturisesc, nu reflectă imaginea cea mai fericită. Speranța rămâne însă în lupta pe care o putem duce cu pornirile noastre absurdeȚ, afirmă Tudor Chirilă.

După ce, vreme de peste 30 de ani, spectacolul “Coada” s-a jucat neîntrerupt pe marile scene ale Franței, de aproape patru decenii este reprezentat, în fiecare stagiune, pe off-Broadway, regizorul Iarina Demian oferă publicului bucureștean șansa întâlnirii, pentru prima oară în România, cu un text plin de semne și sensuri despre moralitate, succes și iluzia locului întâi.

“Când am citit piesa lui Horovitz, am avut o revelație: aceea a faptului că nicio linie nu are capăt și că, la nivel uman, este imposibil să atingi vârful absolut. Știam acest lucru, dar nu l-am conștientizat niciodată cu adevărat… poate că atitudinea mea față de viață și față de profesie ar fi fost alta. Pentru mine, «Coada» este un reper, care împlinește toate așteptările”, spune Iarina Demian.

Comedia absurdă “Coada”, în premieră națională la Teatrul Bulandra

| Teatru |