Pe scena Sălii Studio a Teatrului Național “I.L.Caragiale” din București va avea loc pe 28 mai, de la ora 20.00, spectacolul Royal Fashion (Moda Regală), prezentat în premieră, pe aceeași scenă, cu patru ani în urmă, de Ziua Regalității.

Dan Puric și Compania “Passe Partout DP” ne invită la o călătorie în timp, plasată sub semnul unei calități speciale, o modă care nu iese din tiparele timpului, cu o croială elegantă, seducătoare, unică, divină chiar. “Căci regalitatea asta presupune: o înălțare, o înnobilare, o scoatere din mulțime, spune Dan Puric, scenarist și regizor al spectacolului. În termenii vieții, femeia pe care o iubim este regina noastră. Ea ne înalță dincolo de obișnuitul trăit până s-o cunoaștem. La fel, bărbatul iubit de femeie este regele ei. Dragostea, deci, nu este nici pe departe o stare democratică, ci o stare aristocratică”.

Spectacol de pantomimă și dans clasic, “îmbrăcat” de costumele de o senzuală aristocrație ale Doinei Levintza, de coregrafia Leliei Marcu, într-un ambient imaginat de Corina Grămoșteanu și pus în valoare de light design-ul lui Sorin Vintilă, Royal Fashion este o fereastră deschisă de sufletul Artistului prin care lumea se vede altfel. Este și o sinteză a secolelor care au distilat și rafinat aceasta bijuterie a calității umane, pe care o vor purta pentru și înspre dumneavoastră, într-o seară atemporală, Ileana Olteanu, Violeta Huluba, Nadejda Dimitriu, Lelia Marcu, Adriana Nicolae, Ion Parea, Dragoș Huluba, Adrian Nour , Ștefan Ruxanda, Paul Cimpoieru , Silviu Oltean, Vadim Rusu, Petre Voicu, Petru Ciobanu, Silviu Man, Florin Roșu, Toni Dumitrescu, într-o fascinantă stare de iubire și “într-o îngenunchiere în fața calității”, cum o numește Dan Puric, regizorul. “Ca și în alte spectacole ale mele, încerc să pun stavilă prostului gust, nu cumva să mai înainteze către România….România și-a ars fluturii valorilor și-i arde fără milă și azi. De asta am făcut acest spectacol, ca să sting lumina ucigașă și să deschid fereastra ca să intre soarele. “Royal Fashion” este o pledoarie pentru Frumos și Măreție, pentru un model care te obligă să te-nalți, să părăsești cantitatea și să ai privilegiul existenței calitative”.

Începând cu această stagiune spectacolul Royal Fashion, parteneriat între Compania Passe Partout DP și Teatrul Național “I.L.Caragiale”, este inclus în repertoriul curent al TNB. Biletele se găsesc la Agenția de Bilete a Teatrului Național și online, prețurile biletelor fiind de 70, 50 și 20 lei.

Dan Puric revine cu Royal Fashion, o reverență în fața calității aristocratice