„Bartender Blues”, cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, cu Liviu Pintileasa şi Alin Florea în distribuţie, va avea premiera oficială vineri, la ora 21.00, la Godot Cafe Teatru.

Regizorul propune, de data aceasta, un concept simplu şi o poveste pe acorduri de blues. „Bartender Blues”, dupa un text de Mihai Ignat, ridică simplitatea la rang de artă: spectacolul se joacă la bar, nu pe scenă, iar cei doi actori sunt colegi de bar, replicile lor sunt simple, nuanţate şi transmit un mesaj puternic.

„Este primul spectacol pe invers de la Godot Cafe Teatru, în sensul că se joacă invers, nu se joacă pe scenă, se joacă la bar. Este despre doi barmani. E un spectacol mai intim, un spectacol de actori mai mult”, spune regizorul Eugen Gyemant.

Eugen Gyemant (28 de ani) a fost desemnat cel mai bun regizor la prima ediţie a Maratonului teatrului independent – primul festival de teatru independent din România, pentru spectacolul „Bullets over Lipscani”. A absolvit Regie de teatru la UNATC în anul 2008 şi este unul dintre cei mai în vogă tineri regizori de teatru din România. Şase spectacole în regia lui Eugen Gyemant se joacă în teatre din Bucureşti: „Cum am învăţat să conduc” la Teatrul de Comedie, „Viţelul de aur” la ArCub, „Bullets over Lipscani” şi „Bartender Blues” – ambele la Godot Cafe Teatru, „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” şi „Julius Caesar” – ambele la Teatrul de pe Lipscani.

Spectacol pe invers, la Godot Cafe Teatru