Cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Teatru de Improvițatie “!MPRO” va aduce în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie pe scena teatrelor din București spectacole în premieră în România.

Timp de zece zile, la Teatrul de pe Lipscani, Teatrul Elisabeta și Godot Cafe-Teatru, actorii vor juca în fața publicului formate noi de improvizație, extrem de populare în țări precum SUA, Canada sau Australia. În cele zece zile de eveniment publicul va avea parte atât de spectacole de teatru de improvizație jucate pentru prima data în cadrul festivalului, cât și de ateliere, lansări de carte și proiecții de film ale improvizatorilor internaționali.

La prima ediție, “!MPRO” și-a propus să aducă laolaltă trupele de improvizație din România, pentru a arăta publicului peisajul improvizației așa cum a fost el conturat de cei peste o sută de improvizatori români. Anul acesta !MPRO provoacă deopotrivă spectatorii și comunitatea actorilor să descopere provocarile teatrului de improvizație, un cameleon al artelor spectacolului.

Festivalul se va deschide cu marea finală a Campionatului de Teatru Sport, singura competiţie în care meciurile stârnesc hohote de râs, iar aplauzele spectactorilor se transformă în note. Confruntarea decisivă pentru titlul suprem se va da între trupele Backstage Boys şi Freeze (ambele din Bucureşti) joi, de la ora 20.00 la Teatrul de pe Lipscani. Juriul va fi format din regizorul Vlad Massaci, cel care a adus Teatrul Sport în România, actriţa şi profesoara de improvizaţie, Mihaela Sîrbu, şi publicul – expertul în divertisment.

Vineri, de la ora 22.00, în Godot Cafe, Mircea Tiberian și invitații lui vor rescrie istoria muzicală prin momente de spontaneitate în care se vor juca cu melodii celebre propuse de public în cadrul spectacolului O lecţie de improvizaţie muzicală cu Mircea Tiberian.

Sâmbătă, în Godot Cafe, începând cu ora 19.00, spectactorii sunt invitaţi în 2014: O Odisee Pământeană, o comedie bazată pe improvizaţie, dar cu decoruri, costume şi regizor.

Seara de duminică este dedicată improvizatorilor amatori care, coordonați de doi profesioniști, se vor întrece în scene improvizate cu talent și farmec pentru a cuceri titlul de Maestro – 26 octombrie, de la 19.00, în Godot Cafe.

Un eveniment inedit, dar important pentru comunitatea improvizatorilor este lansarea primelor traduceri în limba română ale unor cărţi fundamentale din domeniu: „Impro” de Keith Johnstone şi „Improvizat” de Mick Napier. Va fi chiar și un dialog via Skype cu Mick Napier, unul dintre autori, și o proiecție a unor cursuri ținute de Keith Johnstone, inventatorul formatului Teatru Sport. Evenimentul va avea loc în Godot Cafe, duminică, de la ora 16.00, iar intrarea este liberă.

În a doua săptămână a festivalului, “!MPRO” se mută la Teatrul Elisabeta. Aici vor fi ateliere de improvizaţie pentru amatori (intrare gratuită), spectacole de improvizaţie muzicală şi cu obiect imaginar (create în cadrul festivalului) şi “Scene din viaţa lui?” (interviu cu un invitat surpriză şi cu interpretări improvizate).

În cele zece zile de festival, “!MPRO” invită publicul să exploreze tainele teatrului de improvizaţie, să intre în jocul creativităţii şi să se lase cucerit de arta spontaneității.

Abonamentele şi biletele se găsesc pe www.bilete.ro, precum şi înaintea fiecărui spectacol, la intrarea în teatru.

Programul Festivalului poate fi accesat pe improfest.ro/program.

Ediția a 2-a a “!MPRO” este organizată cu sprijinul ArCuB, prin programul București 555.

Spectacole în premieră, la cea de-a doua ediție a Festivalului Naţional de Teatru de Improvizaţie