Asociația ProDrama și Teatrul Național “I.L. Caragiale” vă invită pe 18 și 19 octombrie, de la ora 20,00, la “Ziua în care nu se cumpără nimic” de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru, la Sala Mică a Naționalului, un proiect în cadrul Programului 9G al TNB.

“Ziua în care nu se cumpără nimic” e povestea unor tineri care luptă pentru o lume mai bună. Au nevoie să fie ascultați. Actorii sunt atât personajele cât și naratorii vieții personajelor.

Spectacolul explorează limitele și motivațiile implicării tinerilor, văzuți într-un univers mereu proiectat, schematizat, redus la esență, o materializare a distanței pe care personajele par s-o simtă față de acțiunile lor.

Petra (Ilinca Hărnuș) și Andrei (Rolando Matsangos) vor să atragă atenția asupra consumerismului și a exploatării muncitorilor din lumea a treia. Kati (Cristina Găvruș) și Irina (Olivia Alexandra Niță) vor să devină vedete cântând la un eveniment de salvare a planetei.

Toma (Andrei Morariu) și Petru (Emil Măndănac) vor să protesteze pentru a îmbunătății condițiile din azilul de bătrâni în care lucrează. Ana (Simona Cuciurianu) vrea să fie mai mult decât o simplă vânzătoare într-un magazin de haine. Drumurile lor îi duc la mall. Această vizită le va schimba viețile.

Un spectacol despre tineri, despre implicarea politică și socială, despre naivitate și principii. Ce fel de consecințe ar putea avea o astfel de implicare și ce riscuri suntem dispuși să ne asumăm?

Kim Atle Hansen este un dramaturg, actor și activist norvegian, autor al mai multor piese de teatru tratând probleme ale societății actuale. Este angajat al Norske Theater, Oslo. “Ziua în care nu se cumpără nimic” este piesa lui cea mai cunoscută, fiind montată până acum în Anglia, Brazilia, Italia, America și Rusia. “Acest text este gândit mai degrabă pentru o convenție performativă decât pentru un tip de joc motivat emoțional”.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Intrarea este liberă pe bază de rezervare la adresa de email: rezervare.tnb@gmail.com, în limita locurilor disponibile (maxim două locuri/persoană).

“Ziua in care nu se cumpara nimic”, un proiect 9G la TNB