Adăugăm astăzi o altă filă importantă la volumul de interviuri cu personalități pe care AMPRESS îl are în pregătire. Este vorba de dialogul cu Prof. Univ. Dr. Ioan Lascăr, personalitate de referință a chirurgiei contemporane. Chirurgul, cu activitate zilnică neobosită ( operații, participare la forumuri medicale pe care le conduce, cursuri la facultate, doctorate pe care le îndrumă și încă alte numeroase activități ținând de o profesie grea și frumoasă ), a găsit timp să răspundă cu amabilitate întrebărilor noastre.            

  • Sunteți, în momentul de față, între chirurgii de talie internațională, cu performanțe deosebite în domeniul microchirurgiei. Cum ați început acest urcuș de când erați învățăcel și cum ați ajuns aici?

      – Pregătirea în specialitate am început-o ca medic secundar la Magistrul meu, renumitul Prof. Dr. Agrippa Ionescu.

Am dorit să devin chirurg și am optat pentru chirurgie plastică și reparatorie (aceasta era denumirea specialității la acel moment) fiind atras de noutatea domeniului. Specialitatea fusese înfiintata de Prof. Dr. Agrippa Ionescu în deceniul precedent, adica la începutul anilor ’60.

Cât privește domeniul microchirurgiei sunt pionier în introducerea acestui nou concept în România. Microchirurgia reconstructivă a oferit oportunitatea de neimaginat în restaurarea formei și funcției în cazuri care doar cu 10-15 ani mai înainte păreau de nerezolvat.

  • Conduceți o secție grea a Spitalului de Urgență Floreasca, operați zilnic sau aproape zilnic, sunteți conducătorul unor instituții academice. Cum le împărțiți pe toate?

– Clinica de chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă (aceasta este denumirea actuală a specialității) din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București am inființat-o personal începând cu anii 1982-1983, inițial fiind singurul plastician din acest spital, însă importanța serviciului a fost consistent influențată de cazuistica extrem de complexă rezolvată, astfel încât  de la câteva paturi oferite de Prof. Dr. Andrei Firica în clinica de Ortopedie s-a înființat departamentul, apoi secția și la începutul anilor ’90 a devenit cea mai importantă clinica de specialitate, afirmație susținută la nivelul de adresabilitate, complexitatea cazurilor și calitatea rezultatelor, precum și prin dimensiunile și structura resursei umane, care în prezent este reprezentată de medici specialiști și primari în rețeaua Ministerului Sănătății, cadre didactice, numeroși cercetători, medici rezidenți români și străini, doctoranzi români și străini.

Evident că odată cu înaintarea în vârstă și consolidarea competenței și experienței cresc direct proportional  și responsabilitătile, care se articulează armonic.

  • Țineți o evidență a intervențiilor chirurgicale pe care le-ați realizat până acum?

– Am o evidență personală a intervențiilor chirurgicale efectuate – agenda mea anuală a oscilat între 800-1200 intervenții chirurgicale, astfel încât în prezent am depășit circa 40.000 intervenții, în cei peste 40 ani de carieră.

  • Se vorbește adesea de vocație. Poate fi bun medic cineva fără vocație, care practică medicina ca pe o meserie oarecare. Se poate vorbi de har într-o meserie strict științifică?

– Vocația caracterizează practic orice tip de activitate umană, însă medicina face ca acest atribut să devină mult mai evident. Este o profesie care reclamă devotament, sacrificii mari și întotdeauna dragoste pentru semeni. Este clar o profesiune pe care o practici full time și nu după ceas sau cu excepția sărbătorilor legale.

  • Vă amintiți un caz în care a primat inspirația chirurgului?

– Sunt nenumărate, însă voi prezenta cazul unui pacient – prima replantare de mână, replantată la Spitalul Clinic de Urgență 1983 – care a fost adus la camera de gardă cu antebrațul amputat de câteva zeci de minute.

La inspecția tranșei am realizat că sunt condiții foarte bune pentru replantare și am solicitat însoțitorilor segmentul amputat. Mi-au spus că a rămas la locul accidentului și probabil că nu mai poate fi recuperat.

Am insistat să se întoarcă urgent pentru a căuta mâna amputată, în orice stare s-ar afla,”condiționând” astfel intervenția chirurgicală pentru pacient.

  • Care a fost cea mai lungă operație pe care ați efectuat-o?

– Cea mai lungă operație a fost replantarea a 5 degete amputate, care a durat 18 ore.

  • Sunteți prezent cu operații unicat în lume. Atâta vreme cât au devenit publice, ne puteți povesti despre ele?

– În lista mea de intervenții chirurgicale sunt și câteva cazuri de excepție care de altfel au generat un interes mediatic deosebit. În două din aceste cazuri a fost prezentă în sala mea de operații o echipă de la Discovery Chanel, care a realizat filme ulterior difuzate internațional…

Citește tot interviul aici

Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Lascăr

| Oameni |