Peter Hurley are 45 de ani si este irlandezul care organizeaza, de ceva ani, festivalul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, la Sapanta.

Anul acesta, in august, a organizat festivalul „Roots Revival Romania”, tot la Sapanta. Sfatuit de Grigore Lese, Peter a organizat un concert de aproape doua ore ce a inclus, printre altele, graiul maramuresean, instrumente muzicale specifice fiecarei zone si o adaptare inedita a piesei „Fost-am omul padurii”.

Maramuresul este marea sa iubire. Cum a ajuns in Romania? In aprilie 1994, cand avea 26 de ani, a ajuns aici cu ajutorul unui fost coleg de serviciu din Dublin, care voia sa porneasca o firma de consultanta in marketing.

„In August 1993 am ajuns la Praga si am ramas foarte impresionat. Era evident ca ceva foarte interesant se petrecuse acolo, pe partea acesta a Europei, inca total necunoscut mie, si am plecat din Praga ferm convins ca, la prima ocazie, o sa vin sa locuiesc in Europa de Est”, povesteste Peter Hurley pentru Ziare.com.

„Trei luni mai tarziu, un fost coleg de serviciu din Dublin m-a sunat sa-mi povesteasca despre Romania si de planul lui de a porni o firma de consultanta in marketing, ceea ce faceam impreuna in Irlanda pana atunci. Am venit fara sa stau pe ganduri. Nu uitasem nici unde exact se afla Romania pe harta. Asa ca pot sa zic ca eram setat sa locuiesc pe termen lung in Romania, inca dinainte de a ajunge aici. Lucrurile au mers de la sine, firma a crescut si niciodata nu m-am uitat inapoi”, isi aminteste Peter inceputurile sale alaturi de Mercury Romania.

Romania l-a fascinat din prima clipa: „Totul era nou pentru mine si, in afara de activitatea zilnica de la serviciu, deveneam incet-incet constient de povestea complexa si dureroasa pe care incepusem sa o construiesc”.

O amintire mai speciala si o imagine ce i-au ramas intiparite in minte le-a dobandit intr-un tren personal, pe ruta Targoviste-Bucuresti. „In primul meu proiect am ajuns la Brasov, o mare revelatie pentru mine prin frumusetea sa. Si dupa asta spre Targoviste. M-am intors la Bucuresti cu un tren personal, eu, un tanar roscat irlandez imbracat in costum. Era o seara calda de sfarsit de iunie. Erau multi soldati, tineri toti, probabil se intorceau in Bucuresti pentru a-si petrece weekendul. Trenul mergea incet, oprind la fiecare halta. Vedeam sinele de tren prin gaurile din podeaua trenului. Si treceam prin campuri imense, cat vedeai cu ochii. Peste tot erau oameni care lucrau pamantul, fiecare cu fasia lui, cu sapa in mana. Munca parea foarte grea. Parca era o scena de film din anii ’40”.

Cam aceeasi imagine i-a revenit in alt tren, de aceasta data pe ruta Bucuresti-Iasi. „In primul sfarsit de sapatamana am plecat la Iasi cu trenul. Mi-aduc aminte cand treceam pe langa bazele militare, cu curti pline de tancuri care pareau abandonate. La intoarcere, trenul avea un vagon restaurant care era tot din filmul ala din anii patruzeci.

„Cu chelner, scaune si mese din lemn, cu fete de masa, draperii la ferestrea, o floare din plastic intr-un pahar, o execelenta ceafa de porc si mult vin, bun si ieftin”, isi aminteste irlandezul una dintre experientele romanesti de la inceputuri.

Ca multi straini stabiliti aici, printre primele lucruri pe care le-a remarcat a fost orspitalitatea romanilor. „Oamenii au fost foarte prietenosi, primitori. Eu ma simt usor stanjenit, asa sunt eu, dar peste tot am fost bine primit”, mai spune Peter.

Printre lucrurile care l-au socat intr-un fel s-a aflat si o reclama TV la tigari. „Nu vazusem niciodata o reclama la televizor pentru tigari. Cea pentru Marlboro, cam de patru minute, a fost chiar o performanta cinematografica din punctul meu de vedere”, isi aminteste irlandezul. Ce l-a mai frapat in Romania, atunci cand a venit prima data, a fost faptul ca ranile Revolutiei erau inca proaspete.

„Mergeam prin Piata Revolutiei. Oameni lucrau pe fatada Palatului Regal, reparand locurile unde au lovit gloantele. Biserica Cretulescu era gaurita in proportie de 90 la suta, cu greu gaseai o bucata neciuruita. Biblioteca Nationala avea inca urme de fum pe zidurile exterioare. Dar ranile nu erau numai pe cladiri. Imi aduc aminte cum, la un moment dat, mi-a batut la usa dna Paliuc, una dintre vecine, o doamna de vreo 80 de ani. Intr-o engleza perfecta, mi-a cerut cateva carti. Doua saptamani mai tarziu, mi le-a inapoiat si am stat putin de vorba. Am intrebat-o de unde stie atat de bine engleza si mi-a povestit trista, dar nu suparata: ‘Inainte de razboi, sotul meu lucra la British Petroleum si in timpul razboiului eram impreuna in Anglia. La intoarcere a fost arestat si incarcerat saisprezece ani. A fost eliberat in 1964, dar nu a mai fost niciodata la fel, si a murit in 1973. Comunisti au distrus multe vieti. Nu am reusit sa ne facem o familie, ne-au distrus’. Am ramas mut”, isi mai aduce aminte Peter.

„Iubesc limba, istoria si satele Romaniei”

L-am intrebat ce iubeste la tara noastra si pe primul loc a mentionat limba romana. „Iubesc limba romana. Este ca un cantec. Imi place sa vorbesc. Iubesc istoria si trecutul Romaniei. Inca mai aflu lucruri despre istoria Romaniei dar cred ca seamana mult cu cea a Irlandei, in esenta. Romania este o tara care aproape miraculos a reusit sa reziste. La cate intorsaturi a luat istoria si soarta, drumul Romaniei a fost aproape inimaginabil de greu, cu multe tragedii si multe nedreptati.

Iubesc satul romanesc. Mi se pare ca esenta Romaniei se afla la sat si imi pare rau cand il vad ocolit, ba chiar batjocorit. Comoara voastra nationala, chiar identitatea nationala, este strans legata de soarta satului romanesc. In masura in care continuati sa il ignorati, o sa-l pierdeti in scurt timp. Romania are cea mai mare civilizatie rurala autentica, vie din Europa. Nu intelegeti ca este lucrul care va defineste. O sa va para rau pentru copiii vostri”, a raspuns Peter Hurley.

Mai toti banii lui se duc in promovarea culturii populare romanesti si nu prea stie din ce a trait, in ultimii patru ani. „Cam de patru ani nu pot sa zic ca-mi castig existenta. De la inceputul lui 2009 pana acum, mi-am pus toate resursele in a promova lucruri in care cred, cu Romania pe primul loc. Prin asta am saracit mai mult decat credeam”, ne mai spune Peter Hurley.

L-am invitat sa spuna si ce-l enerveaza la Romania si a mentionat autostrada Bechtel, avioanele multi-rol si modul in care sunt acordate subventiile pentru agricultori. „Nu ar trebui sa le spun, le stiti deja. Unul se numeste autostrada Bechtel. Altul ar fi cele 638 de milioane de euro cheltuite pentru 12 avioane de vanatoare la mana a doua care au nevoie de modernizare. Ar mai si faptul ca un fermier cu o mie de hectare primeste subventie de o mie de ori mai mare decat cel cu un hectar. Pun pariu ca fermierul cu un hectar transpira mai mult”, a spus Peter.

Despre parerea negativa pe care o au despre Romania statele occidentale, Peter crede ca exista mai multe cauze.

„Pe de-o parte este clasa voastra politica care nu poate exista fara sa-si bata joc de propriul electorat. Pe de alta parte, Romania nu are prieteni si asta din mai multe motive. Primul ar fi clasa politica de care vorbeam mai sus, care va creeaza un renume prost. Apoi ar fi motivul istoric. Romania nu a avut niciodata prieteni, doar vecini care au vrut sa o foloseasca. Asa ca sunteti ca un copil al nimanui”, spune irlandezul.

Pe de alta parte, dupa 20 de ani de locuit in Romania, Peter si-a dat seama ca tara noastra este una aparte.

„De ce sunt mii de caini vagabonzi in Romania? Pentru ca sunteti oameni cu suflet si va este mila de ei. Niciun alt popor din Europa nu i-ar tolera. Sunteti cei mai sufletisti oameni din Europa pe care ii cunosc. Si nu de azi sau ieri. Asa este neamul vostru construit. De aia toti oportunistii, majoritatea fiind compusa din romani, isi bat joc de voi, pornind de la puterea politica si continuand pe toate filierele imaginabile”, mai spune irlandezul.

Mădălina Mitan (Ziare.com)

[ratings]

Peter Hurley: „Nu ați avut niciodată prieteni, doar vecini care au vrut să vă folosească”

| Oameni |