-Zici că suntem în apa Iordanului, spuse curca fericită, stropindu-l pe broscoi. Nu știam locul ăsta. De unde îl știi? Hai și tu.

Broscoiul stătea pe mal cu paiul în gură și se uita la curcă cum se zbenguie.

-Hai să te răcorești! îi strigă curca.

-Nu mă răcoresc așa ușor, îi zise broscoiul. Aștept să ieși tu.

Copilăroasă, curca arunca apa, râzând în soare. Veni și castorul la braț cu o domnișoară.

-Papa, spuse fata, mi-ai zis că nu mai e nimeni aici.

Broscoiul îi făcu semn cu mâna castorului, iar castorul îi zise fetei:

-O să îi zic mizerabilului că sunt tatăl tău. Să nu mă dai de gol, suflețel.

-Cine e domnișoara? întrebă broscoiul, strângându-i mâna castorului.

-Fata mea, răspunse acru castorul.

-Ce fată mare ai! Să-ți trăiască! îi zise broscoiul, măsurând-o pe fată.

-Haideți la scăldat, strigă curca din apă.

Castorul se dezbrăcă de haine și o întrebă pe fată:

-Ce mai aștepți, suflețel? Nu vii în apă?

-Nu, papa, nu știu să înot. Voiam să fac plajă. O să stau pe mal și-o să te privesc cum înoți. Mereu îmi place să te privesc cum înoți.

Castorul sări în apă și broscoiul se trase lângă ea.

-Tânără domniță, îi zise el, permite-mi să mă prezint, sunt un biet trubadur în căutarea sufletului pereche. Câți anișori ai?

-Optisprezece, îi zise ea.

-S-a cam grăbit castorul… Te-a făcut la (numara pe degete) șapte ani. Pot să te ating un picuț?

-De ce?

-Să văd ce-a reușit să facă, zise broscoiul, pipăind-o. Mmmn-a făcut rău ce-a făcut. Umerii sunt frumos rotunjiți. Sânii sunt tari și obraznici. Picioarele pe măsura sânilor. Poți să le desfaci un picuț?

-De ce?

-Acolo se vede dacă ce-a făcut, e sau nu treabă de mântuială.

la scăldat

| Pretexte literare, Proză |