Porcul mergea spre casa caprei când, pe drum, o văzu pe iapă plângând. Plângea sărăcuța în lumina lunii de ți se rupea sufletul. Porcul trecu pe lângă ea făcându-și mici calcule. Nu pot să întârzii mult la capră, că vine țapul. Pe de altă parte, și iapa, sărăcuța… Să trec așa nepăsător pe lângă ea, parcă nu se face…

Se opri porcul din mers și făcu doi pași în spate.

-Ce-ai pățit, iapo?

-Nimic, îi zise iapa cu ochii în lacrimi. Nimic.

-Cum, nimic? N-ai cum să plângi și să nu pățești nimic.

-Luna, zise iapa, ridicând privirea către imensul bec natural, luna-mi dă starea asta.

Porcul se așeză lângă ea și o luă ocrotitor pe după umeri. Iapa își lăsă capul pe umărul lui și fornăi sfâșietor.

-N-ai vrut să vii la mine să mâncăm o friptură și să bem un păhărel de lichior, îi zise porcul cu dojană. Calul ce face?

-Cu stăpânul la oraș, zise iapa, trăgându-și nasul. Vine abia poimâine. S-au dus să vândă niște oi.

Porcul se uită la iapă îngândurat.

-La oraș, zici…Nu vrei să te conduc acasă? Trec lupi pe aici, să nu ți se întâmple ceva…

Iapa fornăi că acceptă.

-Ai de băut? o întrebă porcul, prinzând-o pe după mijloc și pornind spre casă.

-Am, îi zise ea, punându-și capul pe umărul lui.

-Țigări?

-Am și țigări.

-Cafea?

-Am.

-Excelent! Hai, nu mai plânge, îi zise porcul, ștergându-i lacrimile de pe obraji și afundându-și nasul în părul ei. Și pe mine luna plină mă răscolește și-mi dă fiori. Singura diferență e că nu arăt.

-Tu ești bărbat, îi zise iapa, trăgându-și nasul.

-Iar tu, femeie, îi zise porcul, strângând-o și mai tare în brațe. Așa ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ, ac și gaură de nasture.

Adrian Chivu

porcul și iapa

| Pretexte literare, Proză |