A fost odată în Transilvania

   

Masacrul de la IP este numai unul din episoadele barbariilor antiromânești petrecute în toamna anului 1940 în Transilvania de Nord, ocupatã în urma Dictatului de la Viena.

În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, trupe aparţinând regimentului 201 motorizat Budapesta, cantonat în orasul Şimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari şi membri ai organizaţiei Nemzetőrség („Straja naţiunii”), au declanşat un masacru în localitatea Ip din judeţul Sãlaj, precedat de torturi şi violuri.

Crimele au fost comise sub pretextul răzbunării a doi militari unguri morţi într-o explozie în comuna Ip, la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate. În noaptea de 13 septembrie 1940, locotenentul Vasvári Zoltán din armata ungară a intrat în comuna Ip în fruntea militarilor din subordinea sa şi a ordonat uciderea a 157 de localnici români, pentru un motiv care s-a dovedit fictiv, fiind dovedit că explozia care a ucis doi militari maghiari s-a produs din cauza unui defect de ambalaj al muniţiei, dovadă fiind faptul că cei patru români arestaţi au fost eliberaţi, după aproximativ o lună. Mai trebuie reţinut că în localitate trăiau în proporţie de 70% etnici unguri.

Vasvári Zoltán a cerut să i se dea oameni din garda locală maghiară, care să arate soldaţilor lui casele românilor, pentru a-i împuşca pe „valahi”.

S-au format 6 echipe de soldaţi în frunte cu câte un om din garda locală drept călăuză, care au pornit fiecare pe străzile comunei.

Au ucis 157 de români.

De asemenea, populaţia română a fost supusă torturilor, unii români fiind bătuţi până ce şi-au dat duhul. Lui Dumitru Sârca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiş i-au scos ochii, iar lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile de la mâini. Printr-o dramă îngrozitoare au trecut Gheorghe Leonte şi soţia acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moaşă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceştia, sub ameninţarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunşi în curtea casei l-au împuşcat. Soţiei i-au scos copilul din burtă cu baioneta. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sârca, de 40 de ani şi Maria Olla, de 15 ani. Cu toate ca nu erau încă moarte, au fost aruncate în groapa comună şi îngropate de vii. În acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împuşcat.

Mai mulţi copii au fost sfârtecaţi cu baionetele. Tortura a fost urmată de omoruri, jefuirea cadavrelor, a caselor şi a bisericii.

Spre onoarea lor, au existat şi câţiva localnici maghiari care au încercat, riscând să fie şi ei pedepsiţi, să ia apărarea vecinilor lor români în faţa militarilor unguri chiar atunci, în mijlocul nebuniei generale, dar nu au fost băgaţi în seamă.

A doua zi dimineaţă, din ordinul locotenentului Vasvári, mai mulţi localnici au fost puşi să sape o groapă în cimitiriul satului, iar alţi săteni au fost scoşi cu căruţele şi au mers din casă în casă pentru a ridica şi transporta cadavrele la groapa comună.

După 1990, în comună a fost ridicat un monument în memoria victimelor pogromului, iar Armata Română a produs un film pentru Televiziunea Română, iar în anul 1995 Ip a fost declarat comună martir. În fiecare an, sătenii îi comemorează pe cei ucişi în masacru.

Category: Video